Ilustraţiunea română, item 21

• May 18, 2018 04:22:11 Νικόλαος Παππάς

  No. 10-11. -1914                            ILUSTRAȚIUNEA ROMÂNA                129 

  
  

   Coloana 1 

  Pomilor înfloriți, al floritor sărutate de mii și

  Mii de fluturi sburdalnici, al naturei întinerite

  și pline de viață, al fantasmagoriei castelelor

  pierdute în depărtatul zării, sau alie minuni

  de framuseți cari pot impresiona coardele unui

  suflet pe deantregul în slare să le simta.

   S’a abătul, ce e drept, și asupra allor subiecte

  Care i-au reținut privirea rătăcitoare

  spre zarile senine. Așa a zugravit,,povestea

  celor necajiți ‘’,*) sau câte-ceva din nimicurile vieței

  convenționale, cum este admirabila nuvela publicată

  în revista noastră, acum câți-va ani, în

  care descria povestea unei,, perechi fericite ‘’

  care-și începe cerurile de la diversitatea de gust,

  de la culoarea unei stofe pentru canapea.

     Graiul în care exprima Anghel simțirea și

  mai cu seama forma sub care evoca frumusețile,

  zugravea durerile, ori contura peisagiile

  nebanuite care trec neobservate,-chipul și mai

  ales grija cu care cizela scrisul- asemenea

  meticuloșilor argintari de podcabe artistice-

  vor face ca generațiile să-l găsească în istoria

  literaturei noastre,în fruntea acelora care-au

  stăpânit cea mai frumoasa limbă româneasca.

  
  

   legendă 1 

   D. Anghel.

  
  

  Cum singur marturisea în,, note pe marginea

  poveștilor lui Charles Perault ‘’, avea cultul lumei

  țesute aevea, dintr’un fond mai bun și ο

  canava de impresii mai bogată.

    Și sub acest raport poate, ca a rămas acelaș

  vizionar cu lumea lui de vise uriasă, plină de

  lumină și de bine, așa cum o căpatase admirând,

  în anii tinereții, frumusețile Orașului- Lumina,

  ori monumentele învaluite de legende ale

  Italiei, cu ochii umezi de nostalgia altui ce și

  altei lumu bune.

   Dar vizionarul întors să-și gaseasca clipe de

  bine în propria lui Tara, și sa îmbogățeasca

  săraca literatura a Țarii lui, s’a vazut încatușsat,

  sufocat și apoi strivit de convenționalismul nimicurilor

  vieței de toate zilele, care în cele

  din, urmă i-au zdrobit viața.

           *

  Dacă literatura noastră plânge pe unul dintre

  cei mai deseama reprezentanți, noi,-deplângem

  moartea neașteptata- a unuia dintre cei mai

  prețioși colaboratori ai noștrii, care, de la primii

  pași ai acestei reviste, ne-a cinstit coloanele și

  ne-a încurajat anevoioasele noastre începuturi.

                                          T.A.T.

    TEATRUL IN PROVINCIE

    Reorezentațiile ce se dau în provincie, de

  câtre actori de meseric sau de catre amatori,

  cum a fost cazul meu, își au farmecul lor deosebit.

  Aceasta nu este impresiunea cu care mă

  Întore numai eu din turneul,, Cuceritorului și

   *) Biblioteca,, Lumina’’.

  
  

  Coloana 2

  prin urmare e lipsită de vre-o însemnătate, ci

  este părerea celor mai de seamă, care nu odată

  înfruntând greutățile unor drumuri nesuferite,

  s’au dus sa-si încunune visul lor de artă în cele

  mai îndepărtate colțuri ale țarii. Bine înțeles ca

  sunt orașe mărginașe al căror public de teatru

  e foarte restrâns și din el foarte puțini te înțeleg,

  mai ales când piesa pe care o joci este

  o comedie de salon; dar vina nu este a acelora

  de acolo, nu e nici a ta, care te-ai dus, ci este

  a altora, care în goana după câștig, în loc să

  râvnească a contribui la educațiunea artistică a

  publicului, îl distrează cu piese haiducești sau

  cu farse ,, picante ‘’. Sunt orașe care în locul

  unei piese de Porto-Riche sau de Βattaille, prefera

  pe,, Iancu Jianu’’ sau,, Evadarea lui Pantelimon.

    Din fericire sunt puține și în schimb ai orașe

  cu un public în fața caruia îți joci piesa ca la

  București, simți între tine și cei din sala, aceiași

  caldă comunicativitate, pricepi că ești priceput

  și Cortina se lasă în mijlocul acelorași aplauze,

  ecou îndepărtat al celorlalte aplauze cu care ți

  s’a botezat piesa la prima reprezentatie din București.

    Fie mișcarea teatrală, care în ultimul timp,

  Mulțumită celui mai priceput om de teatru,

  Alexandru Davila, a luat un avânt sănătos și

  trainic, fie din pricina cinematografului care a

  raspândit gustul de spectacol, locuitorii României

  sunt mari amatori de teatru. Sunt orașe,

  foarte multe,în care după străruința cu care ești

  privit când treci pe stradă, sau după graba cu

  care se rezervă bilete, înțelegi cât de amator

  e publicul numai decât situația, când vezi în drumul

  tău, că se ridică deodată, în mijlocul unei

  străzi principale, o clădire uriașe: ,, Teatrul.

    Intri înnăuntru și de multe ori gasești teatru

  care nici nu se aseamână cu vre unul dela București,

  atât e de elegant, de curat și de practic.

   Magazii cu decoruri, mobilă variată, covoare

  și tot soiul de mărunțișuri, al caror

  secret îl au oamenii de teatru când montează

  o piesă cu gust și cu pricepere. Era o vreme,

  îmi provestea Maestrul Nottara, când se juca

  în provincie pe scene improvizate. Pe patru

  capre ale taetorilor de lemne se așezau scânduri

  și Iulian, Manolescu, Pascaly, Nottara,

  Liciu, jucau Hamlet, Regele Lear și Lipitorile

  Satelor. Cu caprele în gând și cu grija să nu

  Găsesc scânduri, am pornit în provincie. Cei

  care mă întrovărășau nu spuneau nimic și se

  bucurau de surprinderea mea când am găsit

  la Corabia, la Vaslui, la Ploești, La Roman,

  la Bacau, și în atâtea alte parți, teatre în care

  joci cu plăcerea cu care Soreanu sau Tony

  Bulandra es pe scena dela București.

     Αr fi multe de scris și voi înșira pe hârtie

  Toate impresiile mele din acest turneu, care

  mi-a lasat neștearsă amintire.

  
  

  legendă 2

                           Foto Rembrand,  lesi 

  D. Anghel, pe catafalc,

  
  

  Coloana 3

   Poate că nu va interesa pe nimeni, căci la

  Urma urmei, la foarte mulți trebuie să le fie indiferentă

  Impresia ce mi-a putut face, fie orașele

  unde timp de o luna am jucat în fiecare

  seară, fie hotărîrea mea de a juca principalul

  rol din piesa mea. Am fost însă atât de încântat,

  in cât scriind, voi avea prilejul să rătrăesc

  în trecut atâtea clipe fericite, sa mulțurnesc

  acelora care mi-au fost tovarași și să-mi exprim

  întreaga mea recunoștință publicului din atâtea

  și atâtea orașe , unde mi s’a făcut o primire la

  care nu mă așteptam și pe care, sunt încredințat

  și astazi că n’o meritam de fel.

  Dexemvrie 1914.          A. de Herz.

  
  

  DOMNIȚA ALEXANDRINA ION

                   GR. GHIKA

   Născută în 1835, sub domnia unchiului ei Alexandru

  Ghika, al ΙΧ-lea domnitor al Munteniei, era fata principesci

  Pulcherița Ghica și a colonelului W. Moret de Blaramberg,

  dintr’ο familie franceză, stabilită mai întâi în

  Țarile de Jos, emigrata în Rusia în timpul revoluției și

  Trecută în țară cu Kiselew.

    Crescula în palatul domnesc, palatul regal de acum,

  a carui începuturi și istorie le-a povestit în ,, Convorbiri

  Literare, acum doi ani, în articole cari au avut un mare

  
  

  legendă 3

  Domnița Alexandrina Ion Gr. Ghica.

  
  

  
  

  success. Ea s’a îndeletnicit din frageda tinerețe cu treburile

  politice ca secretara a unchiului ei în timpul Căimăcămici,

  când se pregătea Unirea, și a fost dusa în triumph

  și proclamata,, Fiica Națiunii de C.A Rosetti în ziua

  măreață a Unirii.

   Măritată  în 1861 cu fiul domnitorului patriot Grigore

  Ghika al X-lea al Moldovei, generalul principe Ion Ghika,

  pe atunci ministru de razboi al lui Cuza. Ea a întrovarașit

  pe sițul ci în toată activitatea lui de ministru de resbel,

  ministru al afacerilor straine, agent diplomatic la Roma,

  Viena, Constantinopole și Petersburg, pâna la moartea

  lui în anul 1881.

  Dupa accasta dată se dedica exclusiv cu o iubire fără

  seamă, la creșterea copillor ei, principii : Alexandru Ghika,

  fost secretar general al Expoziției din 1906 și director al

  muzeului comercial, Vladimir Ghika, autorul atâtor scrieri

  istorice de o deosebită însemnătate și Dimitrie Ghika, ministru

  plenipotențiar.

    In timpul razboiului din 1877 a organizat cu Regina

  Elisaveta cele dintâiu ambulanțe pentru răniți, pe când

  șapte Ghikulești și cei doi frați ai ei își jertfeau viața pe

  câmpul de lupta.

   Intre atâtea însușiri, păstrase până în ultimul timp un

  extraordinar talent pentru cânt; eleva doamnelor Garcia

  și Viardot, vocea ci frumoasa și bine condusa a fermecat,

  Acum treizeci de ani, Bucureștii și capitalele straine unde

  sezuse; perzând doi copii dupa soțul ei, din doliu încetase

  de a mai cânta.

   Incetata din viața la 8 Octomvrie 1914, având79 de

  ani și 7 luni, a murit ca o sfântă binecuvântând pea i sai

  și rugându-se fierbinte la D-zeu, în toiul celor mai groaznice

  dureri, dupa o existent pe de-a întreg consacrată

  celor mai înalte și curate porniri sufletești.

  
  

  • Revert to this revision

Description