• May 18, 2018 04:08:52 Νικόλαος Παππάς

  No. 10-11. --1914     ILUSTRAȚIUNEA ROMANA    127

   Coloana 1 

  -           Stăi!- îm zise femeia și intră repede

  în camera ei.

  Dar îndată se întroarse, cu o lumânare în

  mană.

  -Veniți… sa vă dau o camera… La No. 7,

  nu-i nimeni.

   Intraram în odaia No. 7. Cum am deschis

  ușa, băgai de scama că nu era nici un scaun

  înăuntru.

  -           Ce fel de camera e asta?... Nici un

  scaun?

  -Apoi sa vezi-mă lămuri evreica-am

       dus scaunele la teatru?...

  -           Cum la teatru?...

  -           Apoi da… Aici stau actori… Și în fiecare

  -           seară, când se duc la teatru, iau și scaunele.

  Le împrumută, domnu Șmilache.

  Mă lăsaiu oboist pe marginea patului. Dar

  îndată m’am ridicat.

  -           Ce dracu!... Nu vezi?... Nici n’are așternut

  Patul ăsta... Unde-i salteaua și plapoma?

  -Tot la teatru!- îmi răspunse evreica,

  fără să stea o clipă pe gânduri.

  -           Ce tot vorbești!... Iți bați joc de mine?!...

  -           Nu, zau!..Să chiorăsc eu!.. Le-a dus la

  teatru...

  -Hai du-te!- i-am poruncit- Scoală,

  atunci, pe madam Șmilache, și spunei șa-mi

  dea un așternut.

  Ovreica ridica din umeri, desvinovățindu-se

  parcă.

  -           Ce să fac?... Și madama e la teatru...

  Noroc că, în clipa acea, se auziră, răsunând

  pe scara, pași grăbiți.

  -           Laca vine și domnul!- se bucura evreica

  și alergă să-l cheme.

  -Bine domnule Șmilache- îl primii dela

  ușa. Ce fel de cameră e asta!.. Nici scaune,

  nici...

  -           Iertați!- se înclina Șmilache... Le aduce

  acuș dela teatru...

  Bine, scaunele... dar și așternutul...

  -Și așternutul...

  -Ce fel de teatru, domnule?!... Cum,aici

  oamenii se duc cu așternutul la teatru?

  -Nu... să vezi, pentru domnii actori...

  - Cum pentru actori?

  - Să vezi- mă lumina,- Azi s’a jucat

  opera,, Traviata … și pe ce era să moară

  dama cea ofticoasa?... Madam Violeta...

  Taina fiind descoperita, mă mai liniștii.

  -Ma rog, și ce trupa joacă?- întrebai

  -Trupa lui domnu Urlățeanu dela teatrul

  cel mare dela București- îmi raspunse Șmilache

  cu oarecare mândrie.

  
  

   legendă 1 

  Baeți sârbi masacrați de Austriaci la Leșnița, în fața parințiler

  Înspaimântați de groaza.

  
  

   legendă 2 

  Din creștineștile binecuvântari ale razboiului,, Pentru umanitate și civilizație ‘’; Un gospodar sîrb, mutilat de

  trupele Austro- Germane, la Maciva, lasat pe câmp pentru afi mâncat de ciori și șoareci.

  
  

   Coloana 2 

   In sfârșit, după ce mi-au adus așterntul în

        care murise ,, Traviata domnului Urlățeanu dela

       București, ma aruncai în pat, fericit că-mi voiu

       Putea odihni oasele zdrobite de doyasprezece

       ceasuri de drum.

          Abia am închis ochii și deodată am tresărit,

          stăpânit de un gând grozav: ,, Daca Violeta

           a lăsat in așternut, câteva virgule din boala,

  
  

   Coloana 3 

  care a silito-o să moară cântănd, în fața hușenilor

  mișcați până la lacrimi? ‘’

     Și cum în puterea nopții, gândurile iau o proporțir

       exagerată, mă și vedeam prăpădit de

  boala in Sanatoriul de tuberculoși din dealul

  Filaretului. Ba într’un rând, începui sa tușesc,

  simțind chiar dureri între coaste. Poate că gândurile

  astea m’ar fi dat gata până a doua zi,

  daca nu mi-ași fi amintit că odata după o reprezentație

  tot a,, Traviatei ‘’, am petrecut cu

  primadona operei până la revarsatul zorilor.

    Ațipii din nou, dar iarăș mă trezii. Din odaia

  de alături, o voce femeeasca fredona crâmpeie

  din opera ,, Traviata ‘’. Am înțeles îndață că

  odaia mea se nimerise alături de acea a primadonei.

  Am înțeles asta, și după felicitările

  pe cari veniau sa i le aducă iubitorii de muzica

  din urbea Hușilor. Și cum felicitarile nu conteniră

  decât spre dimineață, toată noaptea,

  n’am închis ochii. M’am îmbrăcat, tremurând

  de enervare. Cum din pricina atâtor chinuri,

  barba îmi crescuse din cale-afară, m’am dus

  deadreptul la bărbier. La,, Briciul lui Traian ‘’,

  unde de obiceiu găsiam mușterii răzându-se

  cu noaptea în cap, de data asta nu era nimeni.

  La prăvălie, nu era decât un singur băiat care

  mătura pe jos.

  -           Da unde-I stăpânu?

  -           Doarme… A fost aseară la teatru.

  Ca șa-mi pierd vremea până la scularea bărbieruiui,

  mam dus sa-mi fac ghetele la vaxuitorul

  depe trotuarul din față. L-am găsit moțăind

  d’asupra uneltelor lui de lustruire.

  -           Hai, scoală- am strigat- Ca doar n’ai

  fost și dumneata la teatru!...

  -           Da, da,da am fost la teatru!- căsca

  turcul, mișcându-și fesul în semn de încuviințare.

   Toată ziua, am alergat după treburi, făra

  
  

  • Revert to this revision

Description