Ilustraţiunea română, item 14
Transcription
Transcription history
-
Coloana 1
Ideea simplă a lui Baden-Powel, s'a transfor-
mat, repede într'o instituţiune puternică, în jurul
căreia s'au grupat mii şi mii de tineri, alcătuind
organizaţia admirabilă a boy-scouts-ilor de care
s'a folosit atât de mult Anglia în acest război.
O idee atât de măreaţa, nu putea rămâne
între graniţele unei tari, şi de aceia, rând pe
rând francezii, germanii, şi după ei şi alte po-
poare au adoptat meşteşugul cercetaşiei, cu care
putem face ca generaţiile tinere să-şi apropie
un avut moral şi fizic nepreţuit, gata să-l ofere
oricând Patriei cărora aparţin.
După propriul jurământ al cercetaşiei, fiecare
cercetaş declară solemn, „să fie credincios lui
Dumnezeu, să-şi servească cu dragosle în toate
împrejurările Patria şi Regele, şi să-şi ajute pe
toţi semenii.
„Legea" cercetaşului spune destul de lămurit
şi caracterizează destul de hotărît liniile de că-
lăuză ale vieţei de cercetaş în dodecalogul
impus:
1. Cercetaşul îşi ţine totdeauna cuvântul; perntru el
cinstea este o mândrie.
2. Cercetaşul este sincer; el îşi face în orice împreju-
rări convingerile sale şi respectă pe ale altora.
3. Cercetaşul este drept ; el dispreţueste minciuna, in-
vidia, răutatea şi ura.
4. Cercetaşul are spiritul de iniţiativă; el îşi ia răspun-
derea faptelor sale.
5. Cercetaşul ştie să asculte şi să se supue.
6. Cercetaşul nu face nici o deosebire dc clasă socială,
de avere şi de credinţă ; el este respectuos faţă de toată
lumea şi este fratele celorlalţi cercetaşi.
7. Cercetaşul este curaţrios, el este gata să ajute peColoana 3
ceilalţi aflaţi în nevoe si primejdie; şi caută să fie folo-
sitor altora.
8. Cercetaşul este muncitor şi economic; el respectă
munca şi avutul altuia.
9. Cercetaşul este bun cu animalele şi se împotriveşte
la orice acte de cruzime ; îi plac plantele şi se opune stri-
căciunilor ce li s-ar aduce.
10. Cercetaşul esle curat în gând, în vorbă şi fapte ;
el se îngrijeşte de curăţenia trupului, de viaţa igienică,
dând sfaturi ş! ajutoare.
11. Cercetaşul este voios şi plin de însufleţire în toate
împrejurările.
12. Cercetaşul se sileşte să facă în fiecare zi o faptă
bună, oricât de neînsemnată ar fi ea.
La noi ideia cercetaşilor a pătruns mai întâi
pe calea publicităţii, printr'o modestă broşură
G. G. — de bună scamă d. Gabriel Giurgea —
care a avut darul să ne facă să înţelegem de
cât folos ar fi pentru noi, importatorii atâtor
obiceiuri proaste, dacă am adopta şi unul bun
şi am copia pe englezi sub raportul acesta al
scouts-ului. Adevărul este că ideia a prins
şi la noi, mai repede poate decât a bănuit acel
ce s'a gândit pentru prima oară la organizarea
„cercetaşilor români".
Alteţa Sa Regala, Principele Carol, întors
dela Postdam, unde a putut admira minunile
cercetaşilor germani de sub comanda lui von
der Golz, şi cu însufleţirea aceea caracteris-
Description
Save description- 44.4325||26.103888900000015||||1
Bucureşti
Location(s)
Story location Bucureşti
- ID
- 15741 / 245743
- Contributor
- Vasile Sfârlea
Login to edit the languages
Login to edit the fronts
- Balkans
Login to add keywords
- Remembrance
- Scouting
Login to leave a note