Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 10
Transcription
Transcription history
-
Despărțirea mea decătră scumpa
vatră parințască.
Acum pleacă trenul? chear acum, să întreba o samăde omeni ce să afla la gara Bistriței întro Mercure d.a.
cam pe la o oră. Dar ian priviți acolo! ce să fie ore cu muierea
aceia de nu să lasă de tren, uite că o tărăie după el, ce să
fie, îi răspunsă altul așa e mama, doră nu să pote despărți
cu una două de copilul ei, căci o dore inima ca pe mame. Dară soțul de
lângă ea au prinso și au traso mângâinduo; măi Fironă fi cuminte ce te
faci bună de nimic, doră nui o lume patru ani, lasă că și lui ia ajuta Dzeu
ca la totă lumea, și iară să întorce la noi acasă. Dară tote acestea era de
giaba, căci biata mamă plânge tot mai tare de li să sfășiea și la alți inima
stând în jurul ei de durerea mamei după fiul ei. Trenul înainta tot mai
iute, să sălea tot mai îngrabă ai înstrăina unicul ei fiu, eară bieți părinți
privea lung după el cu ochi plini de lacrămi, și din năfrămuță își
tot saluta pe iubitul lor fiu ce să tot îndepărta de ei. Dară de pe tren dintro
ferestruică mică le răspundea fiul lor cu pălăriora ce acuși să vedea acuși
nu de loc, fiind o leacă de vânt cu ploie ce abătea fumul locomotivei în
jos spre ferești, eară biata mamă de câte ori vedea pălăria tot tresărea
și plângea cu durere, știind că nu preste mult timp nu o va vedea nici
pe aceasta. După ce au pierduto din ochi au zis cătră soțul ei; măi Niculaie,
mai vedi îi tu clopul (pălăriea) că mie mi sau păiinginit ochi,
eară el eau răspuns măhnit; ba nu măi babă amu nice eu nu io
-
Despărțirea mea decătră scumpa
vatră parințască.
Acum pleacă trenul? Chear acum, să întreba o samăde omani ce să afla la gara Bistriței întro Mercure d.a.
cam pe la o oră. Dar ian priviți acolo! Ce să fie ore cu muierea
aceia de nu să lasă de tren, uite că o tărăie după el, ce să
fie, îi răspunsă altul așa e mama, doră nu să pote despărți
cu una două de copilul ei, căci o dore inima ca pe mame. Dară soțul de
lângă ea au prinso și au traso mângâinduo; măi Fironă fi cuminte ce te
faci bună de nimic, doră nui o lume patru ani, lasă că și lui ia ajuta Dzeu
ca la totă lumea, și iară să întorce la noi acasă. Dară tote acestea era de
geaba, căci biata mamă plânge tot mai tare de li să sfășiea și la alți inima
stând în jurul ei de durerea mamei după fiul ei. Trenul înainta tot mai
iute, să sălea tot mai îngrabă ai înstrăna unicul ei fiu, eară bieți părinți
privea lung după el cu ochi plini de lacrămi, și din năfrămuță își
tot saluta pe iubitul lor fiu ce să tot îndepărta de ei. Dară de pe tren dintro
ferestruică mică le răspundea fiul lor cu pălăriora ce acuși să vedea acuși
nu e de loc, fiind o leacă de vânt cu ploie ce abătea fumul locomotivei în
jos spre ferești, eară biata mamă de câte ori vedea pălăria tot tresărea
și plângea cu durere, știind că nu peste mult timp nu o va vedea nici
pe aceasta. După ce au pierduto din chi au zis cătră soțul ei; măi Niculaie,
mai vedi îi tu clopul (pălăriea) că mie mi sau păiinginit ochi,
eară el eau răspuns măhnit; ba nu măi babă amu nice eu nu io
-
Despărțirea mea decătră scumpa
vatră parințască.
Acum pleacă trenul? Chear acum, să întreba o samăde omani ce să afla la gara Bistriței întro Mercure d.a.
cam pe la o oră. Dar ian priviți acolo! Ce să fie ore cu muierea
aceia de nu să lasă de tren, uite că o tărăie după el, ce să
fie, îi răspunsă altul așa e mama, doră nu să pote despărți
cu una două de copilul ei, căci o dore inima ca pe mame. Dară soțul de
lângă ea au prinso și au traso mângâinduo; măi Fironă fi cuminte ce te faci bună de nimic, doră nui o lume patru ani, lasă că și lui ia ajuta Dzeu ca la totă lumea, și iară să întorce la noi acasă. Dară tote acestea era degeaba, căci biata mamă plânge tot mai tare de li să sfășiea și la alți inima stând în jurul ei de durerea mamei după fiul ei. Trenul înainta tot mai iute, să sălea tot mai îngrabă ai înstrăna unicul ei fiu, eară bieți părinți privea lung după el cu ochi plini de lacrămi, și din năfrămuță își tot saluta pe iubitul lor fiu ce să tot îndepărta de ei. Dară de pe tren dintro ferestruică mică le răspundea fiul lor cu pălăriora ce acuși să vedea acuși nu e de loc, fiind o leacă de vânt cu ploie ce abătea fumul locomotivei în jos spre ferești, eară biata mamă de câte ori vedea pălăria tot tresărea și plângea cu durere, știind că nu peste mult timp nu o va vedea nici pe aceasta. După ce au pierduto din chi au zis cătră soțul ei; măi Niculaie, mai vedi îi tu clopul (pălăriea) că mie mi sau păiinginit ochi, eară el eau răspuns măhnit; ba nu măi babă amu nice eu nu io
-
Despărțirea mea decătră scumpa
vatră parințască.
Acum pleacă trenul? Chear acum, să întreba o samă de omani ce să afla la gara Bistriței întro Mercure d.a. cam pe la o oră. Dar ian priviți acolo! Ce să fie ore cu muierea aceia de nu să lasă de tren, uite că o tărăie după el, ce să fie, îi răspunsă altul așa e mama, doră nu să pote despărți cu una două de copilul ei, căci o dore inima ca pe mame. Dară soțul de lângă ea au prinso și au traso mângâinduo; măi Fironă fi cuminte ce te faci bună de nimic, doră nui o lume patru ani, lasă că și lui ia ajuta Dzeu ca la totă lumea, și iară să întorce la noi acasă. Dară tote acestea era degeaba, căci biata mamă plânge tot mai tare de li să sfășiea și la alți inima stând în jurul ei de durerea mamei după fiul ei. Trenul înainta tot mai iute, să sălea tot mai îngrabă ai înstrăna unicul ei fiu, eară bieți părinți privea lung după el cu ochi plini de lacrămi, și din năfrămuță își tot saluta pe iubitul lor fiu ce să tot îndepărta de ei. Dară de pe tren dintro ferestruică mică le răspundea fiul lor cu pălăriora ce acuși să vedea acuși nu e de loc, fiind o leacă de vânt cu ploie ce abătea fumul locomotivei în jos spre ferești, eară biata mamă de câte ori vedea pălăria tot tresărea și plângea cu durere, știind că nu peste mult timp nu o va vedea nici pe aceasta. După ce au pierduto din chi au zis cătră soțul ei; măi Niculaie, mai vedi îi tu clopul (pălăriea) că mie mi sau păiinginit ochi, eară el eau răspuns măhnit; ba nu măi babă amu nice eu nu io
-
Despărțirea mea decătră scumpa
vatră parințască
Acum pleacă trenul? Chear acum, să întreba o samă de omani ce să afla la gara Bistriței întro Mercure d.a. cam pe la o oră. Dar ian priviți acolo! Ce să fie ore cu muierea aceia de nu să lasă de tren, uite că o tărăie după el, ce să fie, îi răspunsă altul așa e mama, doră nu să pote despărți cu una două de copilul ei, căci o dore inima ca pe mame. Dară soțul de lângă ea au prinso și au traso mângâinduo; măi Fironă fi cuminte ce te faci bună de nimic, doră nui o lume patru ani, lasă că și lui ia ajuta Dzeu ca la totă lumea, și iară să întorce la noi acasă. Dară tote acestea era degeaba, căci biata mamă plânge tot mai tare de li să sfășiea și la alți inima stând în jurul ei de durerea mamei după fiul ei. Trenul înainta tot mai iute, să sălea tot mai îngrabă ai înstrăna unicul ei fiu, eară bieți părinți privea lung după el cu ochi plini de lacrămi, și din năfrămuță își tot saluta pe iubitul lor fiu ce să tot îndepărta de ei. Dară de pe tren dintro ferestruică mică le răspundea fiul lor cu pălăriora ce acuși să vedea acuși nu e de loc, fiind o leacă de vânt cu ploie ce abătea fumul locomotivei în jos spre ferești, eară biata mamă de câte ori vedea pălăria tot tresărea și plângea cu durere, știind că nu peste mult timp nu o va vedea nici pe aceasta. După ce au pierduto din chi au zis cătră soțul ei; măi Niculaie, mai vedi îi tu clopul (pălăriea) că mie mi sau păiinginit ochi, eară el eau răspuns măhnit; ba nu măi babă amu nice eu nu io
-
Despărțirea mea decătră scumpa
vatră parințască.
Acum pleacă trenul? Chear acum, să întreba o samă de omani ce să afla la gara Bistriței întro Mercure d.a. cam pe la o oră. Dar ian priviți acolo! Ce să fie ore cu muierea aceia de nu să lasă de tren, uite că o tărăie după el, ce să fie, îi răspunsă altul așa e mama, doră nu să pote despărți cu una două de copilul ei, căci o dore inima ca pe mame. Dară soțul de lângă ea au prinso și au traso mângâinduo; măi Fironă fi cuminte ce te faci bună de nimic, doră nui o lume patru ani, lasă că și lui ia ajuta Dzeu ca la totă lumea, și iară să întorce la noi acasă. Dară tote acestea era degeaba, căci biata mamă plânge tot mai tare de li să sfășiea și la alți inima stând în jurul ei de durerea mamei după fiul ei. Trenul înainta tot mai iute, să sălea tot mai îngrabă ai înstrăna unicul ei fiu, eară bieți părinți privea lung după el cu ochi plini de lacrămi, și din năfrămuță își tot saluta pe iubitul lor fiu ce să tot îndepărta de ei. Dară de pe tren dintro ferestruică mică le răspundea fiul lor cu pălăriora ce acuși să vedea acuși nu e de loc, fiind o leacă de vânt cu ploie ce abătea fumul locomotivei în jos spre ferești, eară biata mamă de câte ori vedea pălăria tot tresărea și plângea cu durere, știind că nu peste mult timp nu o va vedea nici pe aceasta. După ce au pierduto din chi au zis cătră soțul ei; măi Niculaie, mai vedi îi tu clopul (pălăriea) că mie mi sau păiinginit ochi, eară el eau răspuns măhnit; ba nu măi babă amu nice eu nu io
Description
Save description- 47.2921849||24.3973258||||1
Năsăud/Naszód
Location(s)
Story location Năsăud/Naszód
- ID
- 6191 / 70079
- Contributor
- Biblioteca Judeteana Cluj
Login to edit the languages
- Română
Login to edit the fronts
- Naval Warfare
Login to add keywords
- Prisoners of War
Login to leave a note