Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 75
Transcription
Transcription history
-
duși numai ochi libero. La indieni li-e iertat (permis) să-și țină atâtea muieri câte au voie, dacă e avut își ține câte 10-12 neveste, eară dacă e sărac să îndestulește și cu una in pricina că nu-i în stare a crește atâța copi. Care bărbat are multe muieri, acela e forte vădut înaintea femeilor, vădîndul pe stradă, tote își pleacă capul în fațalui. Cu ocaziunea nașteri forte mult sufere biata nevastă, când sâmțește că au născut o și lasă singură în casă sau în cort ude să află și o încunjură câte 3-4 săptămțni, dândui numai de mâncare ca la cânele cel turbat de departe, fac câteva farmece cu ea, însă a șasa di după naștere trebuie să se scole din pat ori și cât de bolanvă ar fi și vădinduo căseni că mai trăiește, toți să miră de ea. În aceasta di capătă și prezent de la bărbat și rudeni, mai ales dacă au născut parte bărbătească, ori de câte haine sau năfrămi capătă, trebe pe tote să le îmbrace în această di. După petrecere eară o lasă sîngură până la vremea numită. De să întâmplă să moară soțul (bărbatul) mai întâi decăt muierea, atunci ea sărmana e numai de năcaz, nimenea nu să uită la ea ca la un scuipit. ? văduve să lasă să se ardă de vie, ca să moștenească împărățiea ceriurilor, pe astfel de văduve forte le onorează și le numesc chear sfinte. Înmormântările indienilor încă sunt interesante. ei nu îngroapă morți în pământ ei îi ard cu foc făcut de lemne uscate, așai clădesc în ? și îi aprind, pre copi nu-i ard, fără îi scufundă în râuri sau în mare legând de ei ceva greutate. Pre fetiță le mai dau și de pradă la paseri. sau anmale răpitoare, sau aruncândule în apă zic aceste
Description
Save description- 47.2921849||24.3973258||||1
Năsăud/Naszód
Location(s)
Story location Năsăud/Naszód
- ID
- 6191 / 70150
- Contributor
- Biblioteca Judeteana Cluj
Login to edit the languages
Login to edit the fronts
- Naval Warfare
Login to add keywords
- Prisoners of War
































































































































































Login to leave a note