Povestea lui G.K.Constantinescu si a fratelui sau Fanel, item 3

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

 Pagina din stânga 


piatră în chip de pernă privea în vid fără să scoată o vorbă sau un sunet. Avea
pântecele sfârtecat. Dar n-am stat mult pe loc. Evenimentele se scurgeau ful-
gerător. Ne retrăgeam mereu. Şeful de stat major, locotenent-colonelul Verea
avea o gură înspăimântătoare şi ne ameninţa pe toţi la fiecare pas cu Curtea
Marţială. N-am mai auzit de el. O femeie cu un copil, la un canton, plângea şi
ne cerea să-i lăsăm un cal, ca să se salveze, dar nimeni nu o auzea. A rămas în
urma trupelor pe mâinile inamicului întărâtat de sânge şi de succese. Şi mulţi au
rămas în aceleaşi condiţii, căci nu era nimic organizat pentru retragere.
        Curând, fratele meu Fănel e grav rănit, tot în Dobrogea, la Parachioi. A fost
salvat de ordonanţă, care l-a luat în braţe şi s-a retras cu el în fugă, sub gloan-
ţele duşmane. In fine, soseşte şi titularul serviciului veterinar de la divizia mea,
profesorul Ciurea, fricos ca un şoarece. Se făcea mult haz pe socoteala ges-
turilor lui ridicole de spaimă. Cu el semăna, de altfel, şi noul şef de stat major
colonelul Jujescu, trimis aici după dezastrul de la Turtucaia. Eu sunt repartizat
apoi la o formaţie fără să mi se spună unde e:
        - Caut-o singur!
        Am plecat s-o caut.
        Am trecut şi pe acasă pe la Brăila. Era noapte. Fănel, ciuruit de gloanţe,
zăcea la spital, în oraş. Spitalul era instalat în clădirea liceului. Era bandajat pe
tot capul. 1-1 traversaseră gloanţele. Vorbea puţin. Mi-a lăudat doamnele care îl
îngrijeau. Acasă, părinţii tăcuţi şi demni, vorbeau mai mult şoptit. Până la ziuă
am plecat să-mi caut unitatea. Am sosit la Bucureşti. De la Statul Major, nici o
lămurire. Acelaşi răspuns:
        - Caut-o. Noi nu dăm relaţii. Mişcările trupelor sunt secrete.
         Am pornit cu trenul spre Braşov. întrebând în fiecare gară. Până la urmă
am găsit-o.
         Am ajuns mândru cu formaţia mea până dincolo de Braşov. Pe şosea, o
maşină mare. frumoasă, de un albastru închis, lucios şi elegant, mâna în goană
spre Bucureşti.
        - Ai văzut? îmi şopti un camarad.
         - Ce?
         - înăuntru.
         - Cel cu cioc?
         - Da. îl ştii?
         - Crăiniceanu?
         - El! Ai înţeles?
         - Am înţeles.
         - Semn prost!
         începea retragerea. Sosiseră nemţii. Am cantonat câtva timp in Ploieşti. Apoi
am pornit spre Moldova pe la jumătatea lui noiembrie şi am ajuns în Dorohoi
în primăvară. Am trecut prin „refacere". între timp am fost numit veterinar şef al


128


 Pagina din dreapta 


Diviziei a 14-a. Văzusem revoluţia în armata rusă. Eram în toiul iernii. în satul
Plopana. Se găsea acolo şi un ofiţer rus. Intr-o dimineaţă, ordonanţa n-a mai
vrut să-i mai cureţe cizmele In Rusia se instalase republica.
        Am mers iarăşi pe front, alături de armata lui Kerenski. Eram la Nămoloasa.
La 13 iulie, ora 3 dimineaţa, trebuia să pornim atacul. Şeful diviziei, generalul
Bunescu, dăduse un ordin de zi foarte înflăcărat, tipărit în multe exemplare,
pentru toţi soldaţii. Aşteptam emoţionaţi pornirea atacului. Generalul Averescu,
cu armata sa, pornise pe dincolo, pe la Mărăşti. Armata noastră, sub Eremia
Grigorescu, avea aripa de la sud. Nemţii trebuiau să ne cadă în cleşte. Eram
plini de entuziasm. Scontam o victorie sigură Dar Kerenski ordonă să nu
mai atacăm. La ora 2 noaptea a sosit contraordinul atacului. A fost o lovitură
neaşteptată, ca pe la spate. Ne-a cuprins o mare demoralizare. Eram prăpădiţi,
învinşi fără luptă. A doua zi am plecat de pe poziţii. Am fost dirijaţi la Mărăşeşti,
unde au atacat intre timp nemţii. A venit eroismul Diviziei a 14-a. divizia .de
fier" A fost un moment foarte greu. Luptă dârză. Sacrificii mari „Pe-aicea nu
se trecel" Nu sa trecut.
        Acolo l-am reîntâlnit pe Fănel. care se vindecase şi venise din nou pe front,
l-am recunoscut regimentul după dangalele cailor, l-am trimis un bilet şi a venit
la mine. la divizie. Mi-a povestit cum făceau recunoaşterile şi cum luau prizo-
nieri, strecurându-se noaptea până în liniile inamicului. Era infanterist, locote-
nent de rezervă, în tranşee. Era funcţionar la Banca Naţională din Bucureşti şi
student In ultimul an la Academia Comercială Fusese sfătuit să treacă de la
infanterie la administraţie. N-a vrut. .La infanterie am făcut armata, la infanterie
rămân. Ce-o fi. o fi. eu nu schimb: Acum îmi povestea cum. făcând noaptea
recunoaştere, odată a fost surprins intre linii de focul inamicului şi s-a adăpostit
după cadavrul umflat al unui .arap: Pe urmă, curând, a căzut. L-am înmor-
mântat la Adjud şi i-am făcut parastasele cu colivă de orez, căci nu se găsea
grâu A murit la sfârşitul războiului, când nu mai era nevoie de sacrificii.
Plecasem la război patru fraţi şi mama ne-a îmbărbătat curajoasă, ca o
mamă romană. .Mergeţi pentru ţară. Să vă ajute Dumnezeul" Când nemţii au
ocupat Bucureştii, l-a trimis şi pe al cincilea. Pufu. pe atunci elev în clasa VI de
liceu.
        - Pleacă, mamă, şi tu în Moldova, cu băieţii, după armată, să nu te găsească
nemţii pe-aici.
        După Mărăşeşti, am comunicat acasă, prin curier secret, despre pierderea
fratelui Fănel. Nu ştiu cum am scris. Mă ataşasem mult de el. îmi devenise fiinţa
cea mai apropiată. Nu mai uit sfâşietorul sentiment de gol pe care l-am avut.
când ordonanţa lui. credinciosul ţăran Stoica, din comuna Ulmu. judeţul Brăila,
mi-a adus bagajul, predându-mi cheile şi portofelul Am plâns amândoi. Intre
bagaje era un plic cu scrisori, legat cu sfoară. Deasupra lui era scris:
Jn cele din urmă. acestea se vor arde. fără a fi citite!"


129

Transcription saved

 Pagina din stânga 


piatră în chip de pernă privea în vid fără să scoată o vorbă sau un sunet. Avea
pântecele sfârtecat. Dar n-am stat mult pe loc. Evenimentele se scurgeau ful-
gerător. Ne retrăgeam mereu. Şeful de stat major, locotenent-colonelul Verea
avea o gură înspăimântătoare şi ne ameninţa pe toţi la fiecare pas cu Curtea
Marţială. N-am mai auzit de el. O femeie cu un copil, la un canton, plângea şi
ne cerea să-i lăsăm un cal, ca să se salveze, dar nimeni nu o auzea. A rămas în
urma trupelor pe mâinile inamicului întărâtat de sânge şi de succese. Şi mulţi au
rămas în aceleaşi condiţii, căci nu era nimic organizat pentru retragere.
        Curând, fratele meu Fănel e grav rănit, tot în Dobrogea, la Parachioi. A fost
salvat de ordonanţă, care l-a luat în braţe şi s-a retras cu el în fugă, sub gloan-
ţele duşmane. In fine, soseşte şi titularul serviciului veterinar de la divizia mea,
profesorul Ciurea, fricos ca un şoarece. Se făcea mult haz pe socoteala ges-
turilor lui ridicole de spaimă. Cu el semăna, de altfel, şi noul şef de stat major
colonelul Jujescu, trimis aici după dezastrul de la Turtucaia. Eu sunt repartizat
apoi la o formaţie fără să mi se spună unde e:
        - Caut-o singur!
        Am plecat s-o caut.
        Am trecut şi pe acasă pe la Brăila. Era noapte. Fănel, ciuruit de gloanţe,
zăcea la spital, în oraş. Spitalul era instalat în clădirea liceului. Era bandajat pe
tot capul. 1-1 traversaseră gloanţele. Vorbea puţin. Mi-a lăudat doamnele care îl
îngrijeau. Acasă, părinţii tăcuţi şi demni, vorbeau mai mult şoptit. Până la ziuă
am plecat să-mi caut unitatea. Am sosit la Bucureşti. De la Statul Major, nici o
lămurire. Acelaşi răspuns:
        - Caut-o. Noi nu dăm relaţii. Mişcările trupelor sunt secrete.
         Am pornit cu trenul spre Braşov. întrebând în fiecare gară. Până la urmă
am găsit-o.
         Am ajuns mândru cu formaţia mea până dincolo de Braşov. Pe şosea, o
maşină mare. frumoasă, de un albastru închis, lucios şi elegant, mâna în goană
spre Bucureşti.
        - Ai văzut? îmi şopti un camarad.
         - Ce?
         - înăuntru.
         - Cel cu cioc?
         - Da. îl ştii?
         - Crăiniceanu?
         - El! Ai înţeles?
         - Am înţeles.
         - Semn prost!
         începea retragerea. Sosiseră nemţii. Am cantonat câtva timp in Ploieşti. Apoi
am pornit spre Moldova pe la jumătatea lui noiembrie şi am ajuns în Dorohoi
în primăvară. Am trecut prin „refacere". între timp am fost numit veterinar şef al


128


 Pagina din dreapta 


Diviziei a 14-a. Văzusem revoluţia în armata rusă. Eram în toiul iernii. în satul
Plopana. Se găsea acolo şi un ofiţer rus. Intr-o dimineaţă, ordonanţa n-a mai
vrut să-i mai cureţe cizmele In Rusia se instalase republica.
        Am mers iarăşi pe front, alături de armata lui Kerenski. Eram la Nămoloasa.
La 13 iulie, ora 3 dimineaţa, trebuia să pornim atacul. Şeful diviziei, generalul
Bunescu, dăduse un ordin de zi foarte înflăcărat, tipărit în multe exemplare,
pentru toţi soldaţii. Aşteptam emoţionaţi pornirea atacului. Generalul Averescu,
cu armata sa, pornise pe dincolo, pe la Mărăşti. Armata noastră, sub Eremia
Grigorescu, avea aripa de la sud. Nemţii trebuiau să ne cadă în cleşte. Eram
plini de entuziasm. Scontam o victorie sigură Dar Kerenski ordonă să nu
mai atacăm. La ora 2 noaptea a sosit contraordinul atacului. A fost o lovitură
neaşteptată, ca pe la spate. Ne-a cuprins o mare demoralizare. Eram prăpădiţi,
învinşi fără luptă. A doua zi am plecat de pe poziţii. Am fost dirijaţi la Mărăşeşti,
unde au atacat intre timp nemţii. A venit eroismul Diviziei a 14-a. divizia .de
fier" A fost un moment foarte greu. Luptă dârză. Sacrificii mari „Pe-aicea nu
se trecel" Nu sa trecut.
        Acolo l-am reîntâlnit pe Fănel. care se vindecase şi venise din nou pe front,
l-am recunoscut regimentul după dangalele cailor, l-am trimis un bilet şi a venit
la mine. la divizie. Mi-a povestit cum făceau recunoaşterile şi cum luau prizo-
nieri, strecurându-se noaptea până în liniile inamicului. Era infanterist, locote-
nent de rezervă, în tranşee. Era funcţionar la Banca Naţională din Bucureşti şi
student In ultimul an la Academia Comercială Fusese sfătuit să treacă de la
infanterie la administraţie. N-a vrut. .La infanterie am făcut armata, la infanterie
rămân. Ce-o fi. o fi. eu nu schimb: Acum îmi povestea cum. făcând noaptea
recunoaştere, odată a fost surprins intre linii de focul inamicului şi s-a adăpostit
după cadavrul umflat al unui .arap: Pe urmă, curând, a căzut. L-am înmor-
mântat la Adjud şi i-am făcut parastasele cu colivă de orez, căci nu se găsea
grâu A murit la sfârşitul războiului, când nu mai era nevoie de sacrificii.
Plecasem la război patru fraţi şi mama ne-a îmbărbătat curajoasă, ca o
mamă romană. .Mergeţi pentru ţară. Să vă ajute Dumnezeul" Când nemţii au
ocupat Bucureştii, l-a trimis şi pe al cincilea. Pufu. pe atunci elev în clasa VI de
liceu.
        - Pleacă, mamă, şi tu în Moldova, cu băieţii, după armată, să nu te găsească
nemţii pe-aici.
        După Mărăşeşti, am comunicat acasă, prin curier secret, despre pierderea
fratelui Fănel. Nu ştiu cum am scris. Mă ataşasem mult de el. îmi devenise fiinţa
cea mai apropiată. Nu mai uit sfâşietorul sentiment de gol pe care l-am avut.
când ordonanţa lui. credinciosul ţăran Stoica, din comuna Ulmu. judeţul Brăila,
mi-a adus bagajul, predându-mi cheile şi portofelul Am plâns amândoi. Intre
bagaje era un plic cu scrisori, legat cu sfoară. Deasupra lui era scris:
Jn cele din urmă. acestea se vor arde. fără a fi citite!"


129


Transcription history
  • July 1, 2017 18:02:39 WWI_Ro_Wiki_Team

     Pagina din stânga 


    piatră în chip de pernă privea în vid fără să scoată o vorbă sau un sunet. Avea
    pântecele sfârtecat. Dar n-am stat mult pe loc. Evenimentele se scurgeau ful-
    gerător. Ne retrăgeam mereu. Şeful de stat major, locotenent-colonelul Verea
    avea o gură înspăimântătoare şi ne ameninţa pe toţi la fiecare pas cu Curtea
    Marţială. N-am mai auzit de el. O femeie cu un copil, la un canton, plângea şi
    ne cerea să-i lăsăm un cal, ca să se salveze, dar nimeni nu o auzea. A rămas în
    urma trupelor pe mâinile inamicului întărâtat de sânge şi de succese. Şi mulţi au
    rămas în aceleaşi condiţii, căci nu era nimic organizat pentru retragere.
            Curând, fratele meu Fănel e grav rănit, tot în Dobrogea, la Parachioi. A fost
    salvat de ordonanţă, care l-a luat în braţe şi s-a retras cu el în fugă, sub gloan-
    ţele duşmane. In fine, soseşte şi titularul serviciului veterinar de la divizia mea,
    profesorul Ciurea, fricos ca un şoarece. Se făcea mult haz pe socoteala ges-
    turilor lui ridicole de spaimă. Cu el semăna, de altfel, şi noul şef de stat major
    colonelul Jujescu, trimis aici după dezastrul de la Turtucaia. Eu sunt repartizat
    apoi la o formaţie fără să mi se spună unde e:
            - Caut-o singur!
            Am plecat s-o caut.
            Am trecut şi pe acasă pe la Brăila. Era noapte. Fănel, ciuruit de gloanţe,
    zăcea la spital, în oraş. Spitalul era instalat în clădirea liceului. Era bandajat pe
    tot capul. 1-1 traversaseră gloanţele. Vorbea puţin. Mi-a lăudat doamnele care îl
    îngrijeau. Acasă, părinţii tăcuţi şi demni, vorbeau mai mult şoptit. Până la ziuă
    am plecat să-mi caut unitatea. Am sosit la Bucureşti. De la Statul Major, nici o
    lămurire. Acelaşi răspuns:
            - Caut-o. Noi nu dăm relaţii. Mişcările trupelor sunt secrete.
             Am pornit cu trenul spre Braşov. întrebând în fiecare gară. Până la urmă
    am găsit-o.
             Am ajuns mândru cu formaţia mea până dincolo de Braşov. Pe şosea, o
    maşină mare. frumoasă, de un albastru închis, lucios şi elegant, mâna în goană
    spre Bucureşti.
            - Ai văzut? îmi şopti un camarad.
             - Ce?
             - înăuntru.
             - Cel cu cioc?
             - Da. îl ştii?
             - Crăiniceanu?
             - El! Ai înţeles?
             - Am înţeles.
             - Semn prost!
             începea retragerea. Sosiseră nemţii. Am cantonat câtva timp in Ploieşti. Apoi
    am pornit spre Moldova pe la jumătatea lui noiembrie şi am ajuns în Dorohoi
    în primăvară. Am trecut prin „refacere". între timp am fost numit veterinar şef al


    128


     Pagina din dreapta 


    Diviziei a 14-a. Văzusem revoluţia în armata rusă. Eram în toiul iernii. în satul
    Plopana. Se găsea acolo şi un ofiţer rus. Intr-o dimineaţă, ordonanţa n-a mai
    vrut să-i mai cureţe cizmele In Rusia se instalase republica.
            Am mers iarăşi pe front, alături de armata lui Kerenski. Eram la Nămoloasa.
    La 13 iulie, ora 3 dimineaţa, trebuia să pornim atacul. Şeful diviziei, generalul
    Bunescu, dăduse un ordin de zi foarte înflăcărat, tipărit în multe exemplare,
    pentru toţi soldaţii. Aşteptam emoţionaţi pornirea atacului. Generalul Averescu,
    cu armata sa, pornise pe dincolo, pe la Mărăşti. Armata noastră, sub Eremia
    Grigorescu, avea aripa de la sud. Nemţii trebuiau să ne cadă în cleşte. Eram
    plini de entuziasm. Scontam o victorie sigură Dar Kerenski ordonă să nu
    mai atacăm. La ora 2 noaptea a sosit contraordinul atacului. A fost o lovitură
    neaşteptată, ca pe la spate. Ne-a cuprins o mare demoralizare. Eram prăpădiţi,
    învinşi fără luptă. A doua zi am plecat de pe poziţii. Am fost dirijaţi la Mărăşeşti,
    unde au atacat intre timp nemţii. A venit eroismul Diviziei a 14-a. divizia .de
    fier" A fost un moment foarte greu. Luptă dârză. Sacrificii mari „Pe-aicea nu
    se trecel" Nu sa trecut.
            Acolo l-am reîntâlnit pe Fănel. care se vindecase şi venise din nou pe front,
    l-am recunoscut regimentul după dangalele cailor, l-am trimis un bilet şi a venit
    la mine. la divizie. Mi-a povestit cum făceau recunoaşterile şi cum luau prizo-
    nieri, strecurându-se noaptea până în liniile inamicului. Era infanterist, locote-
    nent de rezervă, în tranşee. Era funcţionar la Banca Naţională din Bucureşti şi
    student In ultimul an la Academia Comercială Fusese sfătuit să treacă de la
    infanterie la administraţie. N-a vrut. .La infanterie am făcut armata, la infanterie
    rămân. Ce-o fi. o fi. eu nu schimb: Acum îmi povestea cum. făcând noaptea
    recunoaştere, odată a fost surprins intre linii de focul inamicului şi s-a adăpostit
    după cadavrul umflat al unui .arap: Pe urmă, curând, a căzut. L-am înmor-
    mântat la Adjud şi i-am făcut parastasele cu colivă de orez, căci nu se găsea
    grâu A murit la sfârşitul războiului, când nu mai era nevoie de sacrificii.
    Plecasem la război patru fraţi şi mama ne-a îmbărbătat curajoasă, ca o
    mamă romană. .Mergeţi pentru ţară. Să vă ajute Dumnezeul" Când nemţii au
    ocupat Bucureştii, l-a trimis şi pe al cincilea. Pufu. pe atunci elev în clasa VI de
    liceu.
            - Pleacă, mamă, şi tu în Moldova, cu băieţii, după armată, să nu te găsească
    nemţii pe-aici.
            După Mărăşeşti, am comunicat acasă, prin curier secret, despre pierderea
    fratelui Fănel. Nu ştiu cum am scris. Mă ataşasem mult de el. îmi devenise fiinţa
    cea mai apropiată. Nu mai uit sfâşietorul sentiment de gol pe care l-am avut.
    când ordonanţa lui. credinciosul ţăran Stoica, din comuna Ulmu. judeţul Brăila,
    mi-a adus bagajul, predându-mi cheile şi portofelul Am plâns amândoi. Intre
    bagaje era un plic cu scrisori, legat cu sfoară. Deasupra lui era scris:
    Jn cele din urmă. acestea se vor arde. fără a fi citite!"


    129


  • July 1, 2017 17:58:31 WWI_Ro_Wiki_Team

    piatră în chip de pernă privea în vid fără să scoată o vorbă sau un sunet. Avea
    pântecele sfârtecat. Dar n-am stat mult pe loc. Evenimentele se scurgeau ful-
    gerător. Ne retrăgeam mereu. Şeful de stat major, locotenent-colonelul Verea
    avea o gură înspăimântătoare şi ne ameninţa pe toţi la fiecare pas cu Curtea
    Marţială. N-am mai auzit de el. O femeie cu un copil, la un canton, plângea şi
    ne cerea să-i lăsăm un cal, ca să se salveze, dar nimeni nu o auzea. A rămas în
    urma trupelor pe mâinile inamicului întărâtat de sânge şi de succese. Şi mulţi au
    rămas în aceleaşi condiţii, căci nu era nimic organizat pentru retragere.
            Curând, fratele meu Fănel e grav rănit, tot în Dobrogea, la Parachioi. A fost
    salvat de ordonanţă, care l-a luat în braţe şi s-a retras cu el în fugă, sub gloan-
    ţele duşmane. In fine, soseşte şi titularul serviciului veterinar de la divizia mea,
    profesorul Ciurea, fricos ca un şoarece. Se făcea mult haz pe socoteala ges-
    turilor lui ridicole de spaimă. Cu el semăna, de altfel, şi noul şef de stat major
    colonelul Jujescu, trimis aici după dezastrul de la Turtucaia. Eu sunt repartizat
    apoi la o formaţie fără să mi se spună unde e:
            - Caut-o singur!
            Am plecat s-o caut.
            Am trecut şi pe acasă pe la Brăila. Era noapte. Fănel, ciuruit de gloanţe,
    zăcea la spital, în oraş. Spitalul era instalat în clădirea liceului. Era bandajat pe
    tot capul. 1-1 traversaseră gloanţele. Vorbea puţin. Mi-a lăudat doamnele care îl
    îngrijeau. Acasă, părinţii tăcuţi şi demni, vorbeau mai mult şoptit. Până la ziuă
    am plecat să-mi caut unitatea. Am sosit la Bucureşti. De la Statul Major, nici o
    lămurire. Acelaşi răspuns:
            - Caut-o. Noi nu dăm relaţii. Mişcările trupelor sunt secrete.
             Am pornit cu trenul spre Braşov. întrebând în fiecare gară. Până la urmă
    am găsit-o.
             Am ajuns mândru cu formaţia mea până dincolo de Braşov. Pe şosea, o
    maşină mare. frumoasă, de un albastru închis, lucios şi elegant, mâna în goană
    spre Bucureşti.
            - Ai văzut? îmi şopti un camarad.
             - Ce?
             - înăuntru.
             - Cel cu cioc?
             - Da. îl ştii?
             - Crăiniceanu?
             - El! Ai înţeles?
             - Am înţeles.
             - Semn prost!
             începea retragerea. Sosiseră nemţii. Am cantonat câtva timp in Ploieşti. Apoi
    am pornit spre Moldova pe la jumătatea lui noiembrie şi am ajuns în Dorohoi
    în primăvară. Am trecut prin „refacere". între timp am fost numit veterinar şef al


    128


Description

Save description
  • 45.88||27.230000000000018||

    Frontul din Moldova

    ||1
Location(s)
  • Story location Frontul din Moldova
Login and add location


ID
6194 / 70243
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Constantinescu Dan-Constantin
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/


Login to edit the languages

Login to edit the fronts
  • Eastern Front

Login to add keywords
  • Home Front
  • Medical
  • Trench Life

Login and add links

Notes and questions

Login to leave a note