Povestea lui G.K.Constantinescu si a fratelui sau Fanel, item 3
Transcription
Transcription history
-
Pagina din stânga
piatră în chip de pernă privea în vid fără să scoată o vorbă sau un sunet. Avea
pântecele sfârtecat. Dar n-am stat mult pe loc. Evenimentele se scurgeau ful-
gerător. Ne retrăgeam mereu. Şeful de stat major, locotenent-colonelul Verea
avea o gură înspăimântătoare şi ne ameninţa pe toţi la fiecare pas cu Curtea
Marţială. N-am mai auzit de el. O femeie cu un copil, la un canton, plângea şi
ne cerea să-i lăsăm un cal, ca să se salveze, dar nimeni nu o auzea. A rămas în
urma trupelor pe mâinile inamicului întărâtat de sânge şi de succese. Şi mulţi au
rămas în aceleaşi condiţii, căci nu era nimic organizat pentru retragere.
Curând, fratele meu Fănel e grav rănit, tot în Dobrogea, la Parachioi. A fost
salvat de ordonanţă, care l-a luat în braţe şi s-a retras cu el în fugă, sub gloan-
ţele duşmane. In fine, soseşte şi titularul serviciului veterinar de la divizia mea,
profesorul Ciurea, fricos ca un şoarece. Se făcea mult haz pe socoteala ges-
turilor lui ridicole de spaimă. Cu el semăna, de altfel, şi noul şef de stat major
colonelul Jujescu, trimis aici după dezastrul de la Turtucaia. Eu sunt repartizat
apoi la o formaţie fără să mi se spună unde e:
- Caut-o singur!
Am plecat s-o caut.
Am trecut şi pe acasă pe la Brăila. Era noapte. Fănel, ciuruit de gloanţe,
zăcea la spital, în oraş. Spitalul era instalat în clădirea liceului. Era bandajat pe
tot capul. 1-1 traversaseră gloanţele. Vorbea puţin. Mi-a lăudat doamnele care îl
îngrijeau. Acasă, părinţii tăcuţi şi demni, vorbeau mai mult şoptit. Până la ziuă
am plecat să-mi caut unitatea. Am sosit la Bucureşti. De la Statul Major, nici o
lămurire. Acelaşi răspuns:
- Caut-o. Noi nu dăm relaţii. Mişcările trupelor sunt secrete.
Am pornit cu trenul spre Braşov. întrebând în fiecare gară. Până la urmă
am găsit-o.
Am ajuns mândru cu formaţia mea până dincolo de Braşov. Pe şosea, o
maşină mare. frumoasă, de un albastru închis, lucios şi elegant, mâna în goană
spre Bucureşti.
- Ai văzut? îmi şopti un camarad.
- Ce?
- înăuntru.
- Cel cu cioc?
- Da. îl ştii?
- Crăiniceanu?
- El! Ai înţeles?
- Am înţeles.
- Semn prost!
începea retragerea. Sosiseră nemţii. Am cantonat câtva timp in Ploieşti. Apoi
am pornit spre Moldova pe la jumătatea lui noiembrie şi am ajuns în Dorohoi
în primăvară. Am trecut prin „refacere". între timp am fost numit veterinar şef al128
Pagina din dreapta
Diviziei a 14-a. Văzusem revoluţia în armata rusă. Eram în toiul iernii. în satul
Plopana. Se găsea acolo şi un ofiţer rus. Intr-o dimineaţă, ordonanţa n-a mai
vrut să-i mai cureţe cizmele In Rusia se instalase republica.
Am mers iarăşi pe front, alături de armata lui Kerenski. Eram la Nămoloasa.
La 13 iulie, ora 3 dimineaţa, trebuia să pornim atacul. Şeful diviziei, generalul
Bunescu, dăduse un ordin de zi foarte înflăcărat, tipărit în multe exemplare,
pentru toţi soldaţii. Aşteptam emoţionaţi pornirea atacului. Generalul Averescu,
cu armata sa, pornise pe dincolo, pe la Mărăşti. Armata noastră, sub Eremia
Grigorescu, avea aripa de la sud. Nemţii trebuiau să ne cadă în cleşte. Eram
plini de entuziasm. Scontam o victorie sigură Dar Kerenski ordonă să nu
mai atacăm. La ora 2 noaptea a sosit contraordinul atacului. A fost o lovitură
neaşteptată, ca pe la spate. Ne-a cuprins o mare demoralizare. Eram prăpădiţi,
învinşi fără luptă. A doua zi am plecat de pe poziţii. Am fost dirijaţi la Mărăşeşti,
unde au atacat intre timp nemţii. A venit eroismul Diviziei a 14-a. divizia .de
fier" A fost un moment foarte greu. Luptă dârză. Sacrificii mari „Pe-aicea nu
se trecel" Nu sa trecut.
Acolo l-am reîntâlnit pe Fănel. care se vindecase şi venise din nou pe front,
l-am recunoscut regimentul după dangalele cailor, l-am trimis un bilet şi a venit
la mine. la divizie. Mi-a povestit cum făceau recunoaşterile şi cum luau prizo-
nieri, strecurându-se noaptea până în liniile inamicului. Era infanterist, locote-
nent de rezervă, în tranşee. Era funcţionar la Banca Naţională din Bucureşti şi
student In ultimul an la Academia Comercială Fusese sfătuit să treacă de la
infanterie la administraţie. N-a vrut. .La infanterie am făcut armata, la infanterie
rămân. Ce-o fi. o fi. eu nu schimb: Acum îmi povestea cum. făcând noaptea
recunoaştere, odată a fost surprins intre linii de focul inamicului şi s-a adăpostit
după cadavrul umflat al unui .arap: Pe urmă, curând, a căzut. L-am înmor-
mântat la Adjud şi i-am făcut parastasele cu colivă de orez, căci nu se găsea
grâu A murit la sfârşitul războiului, când nu mai era nevoie de sacrificii.
Plecasem la război patru fraţi şi mama ne-a îmbărbătat curajoasă, ca o
mamă romană. .Mergeţi pentru ţară. Să vă ajute Dumnezeul" Când nemţii au
ocupat Bucureştii, l-a trimis şi pe al cincilea. Pufu. pe atunci elev în clasa VI de
liceu.
- Pleacă, mamă, şi tu în Moldova, cu băieţii, după armată, să nu te găsească
nemţii pe-aici.
După Mărăşeşti, am comunicat acasă, prin curier secret, despre pierderea
fratelui Fănel. Nu ştiu cum am scris. Mă ataşasem mult de el. îmi devenise fiinţa
cea mai apropiată. Nu mai uit sfâşietorul sentiment de gol pe care l-am avut.
când ordonanţa lui. credinciosul ţăran Stoica, din comuna Ulmu. judeţul Brăila,
mi-a adus bagajul, predându-mi cheile şi portofelul Am plâns amândoi. Intre
bagaje era un plic cu scrisori, legat cu sfoară. Deasupra lui era scris:
Jn cele din urmă. acestea se vor arde. fără a fi citite!"129
-
piatră în chip de pernă privea în vid fără să scoată o vorbă sau un sunet. Avea
pântecele sfârtecat. Dar n-am stat mult pe loc. Evenimentele se scurgeau ful-
gerător. Ne retrăgeam mereu. Şeful de stat major, locotenent-colonelul Verea
avea o gură înspăimântătoare şi ne ameninţa pe toţi la fiecare pas cu Curtea
Marţială. N-am mai auzit de el. O femeie cu un copil, la un canton, plângea şi
ne cerea să-i lăsăm un cal, ca să se salveze, dar nimeni nu o auzea. A rămas în
urma trupelor pe mâinile inamicului întărâtat de sânge şi de succese. Şi mulţi au
rămas în aceleaşi condiţii, căci nu era nimic organizat pentru retragere.
Curând, fratele meu Fănel e grav rănit, tot în Dobrogea, la Parachioi. A fost
salvat de ordonanţă, care l-a luat în braţe şi s-a retras cu el în fugă, sub gloan-
ţele duşmane. In fine, soseşte şi titularul serviciului veterinar de la divizia mea,
profesorul Ciurea, fricos ca un şoarece. Se făcea mult haz pe socoteala ges-
turilor lui ridicole de spaimă. Cu el semăna, de altfel, şi noul şef de stat major
colonelul Jujescu, trimis aici după dezastrul de la Turtucaia. Eu sunt repartizat
apoi la o formaţie fără să mi se spună unde e:
- Caut-o singur!
Am plecat s-o caut.
Am trecut şi pe acasă pe la Brăila. Era noapte. Fănel, ciuruit de gloanţe,
zăcea la spital, în oraş. Spitalul era instalat în clădirea liceului. Era bandajat pe
tot capul. 1-1 traversaseră gloanţele. Vorbea puţin. Mi-a lăudat doamnele care îl
îngrijeau. Acasă, părinţii tăcuţi şi demni, vorbeau mai mult şoptit. Până la ziuă
am plecat să-mi caut unitatea. Am sosit la Bucureşti. De la Statul Major, nici o
lămurire. Acelaşi răspuns:
- Caut-o. Noi nu dăm relaţii. Mişcările trupelor sunt secrete.
Am pornit cu trenul spre Braşov. întrebând în fiecare gară. Până la urmă
am găsit-o.
Am ajuns mândru cu formaţia mea până dincolo de Braşov. Pe şosea, o
maşină mare. frumoasă, de un albastru închis, lucios şi elegant, mâna în goană
spre Bucureşti.
- Ai văzut? îmi şopti un camarad.
- Ce?
- înăuntru.
- Cel cu cioc?
- Da. îl ştii?
- Crăiniceanu?
- El! Ai înţeles?
- Am înţeles.
- Semn prost!
începea retragerea. Sosiseră nemţii. Am cantonat câtva timp in Ploieşti. Apoi
am pornit spre Moldova pe la jumătatea lui noiembrie şi am ajuns în Dorohoi
în primăvară. Am trecut prin „refacere". între timp am fost numit veterinar şef al128
Description
Save description- 45.88||27.230000000000018||||1
Frontul din Moldova
Location(s)
Story location Frontul din Moldova
- ID
- 6194 / 70243
- Contributor
- Constantinescu Dan-Constantin
Login to edit the languages
Login to edit the fronts
- Eastern Front
Login to add keywords
- Home Front
- Medical
- Trench Life




Login to leave a note