Dumitru Nistor prizonier de război în Japonia, item 88
Transcription
Transcription history
-
te zilele.Marți in 4 Nov. pe la patru ore de cătră sare am ajuns in Japoniea in orașul Nagasaki,
oraș cu port însămnat de comerci fiind in legătură cu liniea vapòrelor de comerci
Americane. Orașul e clădit subt pòlele unor dealuri înalte, clădirile sunt facute in stil japonez,
locuitori sunt cea mai marte parte japani și numai puțini europeni, mai ales consuli și agenți
să află in el, ce, ce sunt aci pentru interesele Europei.În port este și „Orseenal” (fabrică de vapòră)
mari de comerci Americane, și trei vase de război Germane, S.M.S.Scharnhorst, Leipzig și
Iltis. Aci in Nagasaki in tòte dilele vedeam pe strădi umblând japonezi cu nește steaguri
de tòte colorile, și o samă sufla în fluiere, eară alți bătea câte o dobă sau nește fedeauă.
aceasta însămna ducerea unei vesti, d. e. a vreunului mort, sau deschiderea unui birt sau
prăvăli, asentare, etc. Eșind la concediu prin oraș, am nimerit la un birtaș de român, lucru
ce nu am calculat că sa intâmpla, el a venit aci din Romăniea orașul Brăila, și fòrte
sau bucurat când au simțit că suntem și români in birtul său. Ei erau òmeni de vârstă
cam de 40-45 de ani, aveau trei copi,un ficiorași cam de 12 ani cu numele Ioan, o fetiță
Elvira frumòsă de 17 ani, și ceealaltă Sabina de 15 ani, fetițăle au fost drăgălașe și
pretinòsă, cu un cuvânt au fost fòrte frumòsă, eu mam petrecut fòrte bine cu ele, știeau
frumos zice in clavir și piano, eară eu cântam alăturea cu ele „Păsărică călătòre ce eterul
străbătând” și a. Fòrte bine neau tractat, cu mâncări și beuturi alese, însă de astă
dată nu au voit să primească bani de la noi. Altă dată mergând prin oraș am am
umblat și pe la birturi Japoneze, de regulă in acestea birturi să află câte 4-6-8 fete
Japoneze, și acestea sunt destuli de frumòsă și pretinòsă, fòrte iubesc matrozi europeni
sunt fòrte indrăznețe, cer de la matrozi gulere și petele de la chipie. Pre care matroz îl
iubesc, acela nu scapă de ele până nu le dă portretul său, nui vorbă că matrozi sunt buni
la inimă și le dau acestora așa ceva,nu li să împotrivesc cu nimic la sărmanile fete.

tote zilele. Marţi in 4 Nov. pe la patru ore de cătră sară am ajuns in Japoniea in oraşul Nagasaki,
oraş cu port însămnat de comerci fiind in legătură cu liniea vapoarelor de comerci
Americane, oraşul e clădit subt poalele unor dealuri înalte, clădirile sunt facute in stil japonez,
locuitori sunt cea mai mare parte Japani şi numai puţini europeni, mai ales consuli şi agenţi
să află în el, ce sunt aci pentru interesele Europei. In port este şi ``Arsenal`` ( fabrică de vaporă)
chear atunci să lucra un crucişători Japonez Hiroshima. In port să afla şi vreo trei vaporă
mari de comerci Americane, şi trei vase de război Germane, S.M.S.Schamhorat, Leipzig şi
Ilkis. Aci in Nvasaki in toate zilele vedeam pe străzi umblând japonezi cu neşte steaguri
de toate calorile, şi o samă sufla în fluiere, eară alţi bătea câte o dobă sau neşte fedeauă
aceasta însămna ducerea unei vesti, d.e. a vreunului mort, sau deschiderea unui birt sau
prăvăli, asentare, etc. Eşind la concediu prin oraş, am nimerit la un birtaş de român,lucru
ce nu am calculat că sa întampla, el a venit aci din Româniea oraşul Brăila, şi foarte
sau bucurat când au simţit că suntem şi români in birtul său. Ei erau oameni de vârstă
cam de 40-45 de ani, aveau trei copi, un ficioraşi cam de 15 ani, fetiţăle au fost drăgălaşe şi
pretinoasă, cu un cuvânt au fost foarte frumoasă, eu mam petrecut foarte bine cu ele, ştieau
frumos zice in clavir şi piano, eară eu cântam alăturea cu ele ``Păsărică călătoare ce eterul
străbătând`` şi a. Forte bine neau tractat, cu mâncări şi beuturi alese, însă de astă
dată nu au voit să primească bani de la noi, Altă dată mergând prin oraş am am
umblat şi pe la birturi Japoneze, de regulă in aceastea birturi să află şi câte 4-6-8 fete
Japoneze, şi acestea sunt destuli de frumoasă şi pretinoasă, foarte iubesc matrozi europeni
sunt foarte indrăzneţe, cer de la matrozi gulere şi petele de la chipie. Pre care matroz îl
iubesc, acela nu scapă de ele până nu le dă portretul său, nui vorbă că matrozi sunt buni
la inimă şi le dau acestora aşa ceva, nu li să impotrivesc cu nimic la sărmanile fete.
-
te zilele.Marți in 4 Nov. pe la patru ore de cătră sare am ajuns in Japoniea in orașul Nagasaki,
oraș cu port însămnat de comerci fiind in legătură cu liniea vapòrelor de comerci
Americane. Orașul e clădit subt pòlele unor dealuri înalte, clădirile sunt facute in stil japonez,
locuitori sunt cea mai marte parte japani și numai puțini europeni, mai ales consuli și agenți
să află in el, ce, ce sunt aci pentru interesele Europei.În port este și „Orseenal” (fabrică de vapòră)
mari de comerci Americane, și trei vase de război Germane, S.M.S.Scharnhorst, Leipzig și
Iltis. Aci in Nagasaki in tòte dilele vedeam pe strădi umblând japonezi cu nește steaguri
de tòte colorile, și o samă sufla în fluiere, eară alți bătea câte o dobă sau nește fedeauă.
aceasta însămna ducerea unei vesti, d. e. a vreunului mort, sau deschiderea unui birt sau
prăvăli, asentare, etc. Eșind la concediu prin oraș, am nimerit la un birtaș de român, lucru
ce nu am calculat că sa intâmpla, el a venit aci din Romăniea orașul Brăila, și fòrte
sau bucurat când au simțit că suntem și români in birtul său. Ei erau òmeni de vârstă
cam de 40-45 de ani, aveau trei copi,un ficiorași cam de 12 ani cu numele Ioan, o fetiță
Elvira frumò
-
tote zilele. Marţi in 4 Nov. pe la patru ore de cătră sară am ajuns in Japoniea in oraşul Nagasaki,
oraş cu port însămnat de comerci fiind in legătură cu liniea vapoarelor de comerci
Americane, oraşul e clădit subt poalele unor dealuri înalte, clădirile sunt facute in stil japonez,
locuitori sunt cea mai mare parte Japani şi numai puţini europeni, mai ales consuli şi agenţi
să află în el, ce sunt aci pentru interesele Europei. In port este şi ``Arsenal`` ( fabrică de vaporă
mari de comerci Americane, şi toate zilele vedeam pe străzi umblând japonezi cu neşte steaguri
de toate calorile, şi o samă sufla în fluiere, eară alţi bătea câte o dobă sau neşte fedeauă
aceasta însămna ducerea unei vesti, d.e. a vreunului mort, sau deschiderea unui birt sau
prăvăli, asentare, etc. Eşind la concediu prin oraş, am nimerit la un birtaş de român,lucruce
nu am calculat că sa î
-
tote zilele. Marţi in 4 Nov. pe la patru ore de cătră sară am ajuns in Japoniea in oraşul Nagasaki,
oraş cu port însămnat de comerci fiind in legătură cu liniea vapoarelor de comerci
Americane, oraşul e clădit subt poalele unor dealuri înalte, clădirile sunt facute in stil japonez,
locuitori sunt cea mai mare parte Japani şi numai puţini europeni, mai ales consuli şi agenţi
să află în el, ce sunt aci pentru interesele Europei. In port este şi ``Arsenal`` ( fabrică de vaporă
mari de comerci Americane, şi toate zilele vedeam pe străzi umblând japonezi cu neşte steaguri
de toate calorile, şi o samă sufla î
Description
Save description- 47.2921849||24.3973258||||1
Năsăud/Naszód
Location(s)
Story location Năsăud/Naszód
- ID
- 6191 / 70163
- Contributor
- Biblioteca Judeteana Cluj
Login to edit the languages
Login to edit the fronts
- Naval Warfare
Login to add keywords
- Prisoners of War
Login to leave a note