Prezentarea cronologică a activităţii patriotice a lui Const. Gh. Cucu
Transcription
Transcription history
-
12. Eu am îngălbinit de necaz. Auzi? să mă
facă milionar față de bucovineni, ca să se
fălească că e în relații cu milionari și
mai ales că mă recomandase că fac parte
din partidul Dsale. Metamorfoză.
Când e un partid de guvernământ, când un
grup de câțiva oameni. Unde doctrina? Unde e convingerea?
Bugetul? Fripturismul?
Atunci, eu, nu știu cum mi-a venit că
i-am spus tare. Domnule Profesor, e adevărat
că eu am fost om sincer și devotat coformator
și colaborator al partidului
Național Democrat alături de Dvoastră de la început, cânderați cu Dl. Prof. A.C.Cuza, Profesor Dnul Simuleanu,
Prof. N. C. Paulescu, etc, când aveați o doctrină
reprezentată de un program cu 52 de
articole, extra-naționalist, dară văzând
că v-ați desbinat, am părăsit aceste fragmente
păstrându-mi în sufletul meu
doctrina și programul și am intrat în
noua formație Cuza-General Averescu
cărora le dau tot sprijinul, Cu Dvstră
nu mai sunt!!... Ca om de carte
vă admir și vă respectez tot d'acuma..
Toți rămân praf!!.. și așteaptă replica
Dlui Prof Iorga (că e tare în replică). El tace și
se gândește... trenul fuge;
„Știi ce Dle Cucu? .... Te întâlnești des cu
Dl General Averescu? - Da Dle Profesor.
Atunci să-i spui că-l felicit pentru alegerea
ce a făcut-o în persoana Dtale și că
pot să-i mai dau și alții ?
Toți se uită la mine. Atunci eu fără să
mă gândesc mult zic: Vorbește mai încet
Dle Profesor să nu te audă vreunul
de ai Dtale că vor trece toți la Generalul
Averescu. Toți au izbucnit în râs! A fost un haz
general!
Dl. Iorga sfirma de furie.
În fine trenul se oprește în Gara Ițcană

Averescu. Toți

se gândește

noua formație Cuza-General Aver

articole, extra-naționalist, dară

Național Democrat alături de Dvoastră de la început, cânderați cu Dl. Prof. A.C.Cuza, Profesor Dnul
-
12. Eu am îngălbinit de necaz. Auzi? să mă
facă milionar față de bucovineni, ca să se
fălească că e în relații cu milionari și
mai ales că mă recomandase că fac parte
din partidul Dsale. Metamorfoză.
Description
Save description- 47.74623099999999||26.666809000000057||
Botoşani, România
- 47.745836||26.666578800000025||||1
Botoşani, România
Location(s)
Story location Botoşani, România
Document location Botoşani, România
- ID
- 6255 / 71075
- Contributor
- Laurentiu Momeu
Login to edit the languages
- Română
Login to edit the fronts
Login to add keywords
- Home Front
Login to leave a note