Prezentarea cronologică a activităţii patriotice a lui Const. Gh. Cucu

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

12) și cu toții ne dăm jos ca să se facă o primire demnă

Dlui Profesor N. Iorga, care fusese respins de se

intra în Bucovina sub dominația austriacă și

lucru curios! o coincidență: Atunci, sub austriaci

Prefect la Cernăuți era Dl. Tarangul. Dlui fusese

însărcinat să-l respingă de la frontieră pe Dl.

N. Iorga, declarat ca periculos și indezirabil

statului austriac. Acum, sub Români ca Prefectul

Sudului, este tot Dl. Tarangul și Dlui

a fost însărcinat să-i ureze Dlui Nec. Iorga

un „ Bun venit” și să-i facă o primire

grandioasă !! Peronul gărei, era înțesat

de lumea aleasă, Preoți, Avocați, Profesori, etc

care venise în întâmpinarea Marelui

„Afrontal al Românismului”.

   După ce s'au ținut cuvântări înălțătoare

pe de o parte și de alta, toți se sue și trenul

pleacă. La Gara Dărnești ne dăm jos și

luăm trăsurile pentru Rădăuți. Pe la mijlocul

drumului ne ajunge automobilul

cu Dna și Dl Iorga și Dl Nistor etc. Dl. Iorga cum dă cu

ochii de mine zice tare: ha!... Generalul Averescu !!...

La barieră se opresc toate trăsurile și

automobilele și așteaptă pe celelalte.

Apoi ne întâmpină un mare număr de

călăreți, - Organizația Arcașilor bucovineni,

în frumoase basme și cămăși naționale

înflorite. Vine și primarul orașului Rădăuți

care rostește un prea frumos și mișcător

discurs, la care răspunde Dl. Prof. N. Iorga,

În urmă au plecat cu toții în sunetul muzicelor

la locul întrunirei. În piața orașului se adunase

mii de oameni, cu missing de sărbătoare.

 Încep Discursurile, care durează vr-o 3 ore. -

După asta, invitații sunt poftiți la un banchet

în „Sala Germană. Acolo primire frumoasă,

voe bună, mâncări alese... apoi începe seria

Discursurilor. Începe Primarul orașului, apoi

Transcription history
  • November 27, 2018 15:24:19 Andreea Pop

  • November 27, 2018 15:20:43 Andreea Pop

    discurs, la care răspunde Dl. Prof. N. Iorga

  • November 27, 2018 15:17:35 Andreea Pop

    în

  • November 27, 2018 15:15:58 Andreea Pop

    ochii de mine zice tare: ha!... Generalul

  • November 27, 2018 15:12:21 Andreea Pop

    12) și cu toții ne dăm jos ca să se facă o primire demnă

    Dlui Profesor N. Iorga, care fusese respins de se

    intra în Bucovina sub dominația austriacă și

    lucru curios! o coincidență: Atunci, sub austriaci

    Prefect la Cernăuți era Dl. Tarangul. Dlui fusese

    însărcinat să-l respingă de la frontieră pe Dl.

    N. Iorga, declarat ca periculos și indezirabil

    statului austriac. Acum, sub Români ca Prefectul

    Sudului, este tot Dl. Tarangul și Dlui

    a fost însărcinat să-i ureze Dlui Nec. Iorga

    un „ Bun venit” și să-i facă o primire

    grandioasă !! Peronul gărei, era înțesat

    de lumea aleasă, Preoți, Avocați, Profesori, etc

    care venise în întâmpinarea Marelui

    „Afrontal al Românismului”.

  • November 27, 2018 15:08:24 Andreea Pop

    12) și cu toții ne dăm jos ca să se facă o primire demnă

    Dlui Profesor N. Iorga, care fusese respins de se

    intra în Bucovina sub dominația austriacă și

    lucru curios! o coincidență: Atunci, sub austriaci

    Prefect la Cernăuți era Dl. Tarangul. Dlui fusese

    însărcinat să-l respingă de la frontieră pe Dl.

    N. Iorga, declarat ca periculos și indezirabil

    statului austriac.

Description

Save description
  • 47.74623099999999||26.666809000000057||

    Botoşani, România

  • 46.3682578||26.4614765||

    Dărnești

  • 47.8408505||25.9138305||

    Rădăuți

  • 47.745836||26.666578800000025||

    Botoşani, România

    ||1
Location(s)
  • Story location Botoşani, România
  • Document location Botoşani, România
  • Additional document location Dărnești
  • Additional document location Rădăuți
Login and add location

ID
6255 / 71076
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Laurentiu Momeu
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

Login to edit the languages
  • Română

Login to edit the fronts

Login to add keywords
  • Home Front

Login and add links

Notes and questions

Login to leave a note