Scrisoare adresată Ministrului de Finanţe de către Const. Gh. Cucu
Transcription
Transcription history
-
4) Mă demobilizez, găsesc acasă jale și sărbătoare, mă pun să refac gospodăria, vănd vr'o 4 rădăcini de case pe la jidari procopsiți de război, plătesc datoriile contractate în timpul războiului.
Vine pacostea cea mare, dezastrul și rușinea proprietarilor români creștini urbani, Legea protectoare a chiriașilor (zidari) în mare poate pleava galiției și a Rusiei, oplosiți prin orașele țărei noastre) și ne ia Dreptul de proprietate, punândune sub tutela ''oficialilor de Închiriere''
Oficiul de Închiriere Din Botoșani, prin Decisiunea N: 464 Din 10 Dec. 921, Dispunerea De o parte Din casa mea, (unica ce mai rămâne) și o închiriază onoratului =Minister De Finanțe= cu preț de chirie 7000 lei pe an.
Fac contractul pentru
de acolo. Percepția circ II rurală Botoșani, plătesc taxele legiuite. Percepția mea ocupă localul, eu fac somație onorabililor la 1 Februarie 922 sa'mi plătească chiria, dar nu mi se răspunde, casa stă pustie, trece un an, dau Ministrul în judecată, mi se face minciună peste minciună cu procesul, instituțiile își declină competința, dosarul se trimite la Casație!
Iată nedreptate! iată prigoană! Ministerul nu'și plătește chiria, dar pentru dări mi se explică sarcastic...pe mobilele și țoalele din casă! ''Răsplată Națională!''..
5) Casa mea din str Marțian are o ipotecă de 140,000 leim fac apel să fie scăzut, dară mi se dă p hotărâre atât de apăsătoare, în cât îmi vine să'mi las casa și copii și să plec în lumea amară!
Iată Domnule Ministru ce pățește cel ce are sufletul mare și e bun patriot.
Iată Considerația! iată răsplata Patriei salvate! Dacă eram ambuscat și șarlatan de război, eram azi milionar și împroșcam lumea din automobile! Iată cum piere caracterul românesc al orașelor noastre acaparate de toți vanaticii. Prin toate orașele Moldovei elementul jidovesc atinge 90% de proprietate urbană și noi românii ne prăpadimm ne stângem! parcă se face o ofensă diabolică de desnaționalizare a țărei, de desmembrare și de colonizare cu elemente streine, majoritatea jidani!.
Făcețimi dreptate Domnule Ministru! e un strigăt de disperare care sfâșie văzduhul din mica de piepturi românești sărăcile și aduse în sapă de lemn de niște legiuiri viteze! gândiți-vă că purtați un nume românesc care a făcut un rol strălucit în istoria țărei și ocrotiți elementul proprietăței creștine ale orașelor ce se stâng sub invazie străbună! Căci plângerea mea nu-i o plângere isolată.
''Nu-i glasul unei inivoci nuvocea''
''Ș'a unei clipe trecătoare
''Ci, necazul meu plânge prin mine
''Durerile de care moare!...
În consecință vă rog;
1) Să ordonați să mi se plătească 7000 lei chiria legală ce mi se cuvine. -
2) Să dispacați ca să mi se fa ... caselor, din despăgubirile de război mutândune în dosul hotărârilor judecătorești ce posedă

2) Să dispacați ca să mi se fa ... caselor, din despăgubirile de război mutândune în dosul hotărârilor judecătorești ce podedă

2) Să dispacați ca să mi se fa ... caselor, din despăgubirile de război mutândune în dosul hotărârilor judecătorești ce

5) Casa mea din str Marțian are o ipotecă de 140,000 leim fac apel să fie scăzut, dară mi se dă p hotărâre

de acolo. Percepția circ II rurală Botoșani, plătesc taxele legiuite. Percepția mea ocupă localul, eu fac somație onorabililor la 1 Februarie
-
4) Mă demobilizez, găsesc acasă jale și sărbătoare, mă pun să refac gospodăria, vănd vr'o 4 rădăcini de case pe la jidari procopsiți de război, plătesc datoriile contractate în timpul războiului.
Vine pacostea cea mare, dezastrul și rușinea proprietarilor români creștini urbani, Legea protectoare a chiriașilor (zidari) în mare poate pleava galiției și a Rusiei, oplosiți prin orașele țărei noastre) și ne ia Dreptul de proprietate, punândune sub tutela ''oficialilor de Juchiriere''
Description
Save description- 47.74623099999999||26.666809000000057||
Botoşani, România
- 47.745836||26.666578800000025||||1
Botoşani, România
Location(s)
Story location Botoşani, România
Document location Botoşani, România
- ID
- 6255 / 71059
- Contributor
- Laurentiu Momeu
Login to edit the languages
- Română
- Slovenščina
Login to edit the fronts
Login to add keywords
- Home Front
Login to leave a note