Prezentarea cronologică a activităţii patriotice a lui Const. Gh. Cucu
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode
Transcription history
Transcription
Transcription history
-
71. La 20 Iulie 1922, Administrația Casei scoalelorîmi adresează mulțumiri călduroase pentru„frumoasa și generoasa faptă” ce am făcutșcoalei.-72. La 20 Dec. 1910. Dna Elena Cahiva văduva luiGheorghe Cahiva fostul Grefier al TribunaluluiBotoșani, îmi mulțumește în numelecelor 2 fiice orfane, minore, pentru adăpostulce li l-am dat în casa mea (oferindu-leun apartament și că le-am scos mobililede la Cămătari (care erau puse sub sechestru)plătind datoria și camăta cerută, Pe careîn urmă mi-a restituit-o.-73. La 26 Febr. 1917, Dl. Administrator al spitaluluide Campanie „Sinaea”, îmi aduce„mulțumiri călduroase”, pentru 25 de broșuripatriotice „ Spre Ideal, dăruite de mine spitalului,pentru a se citi de eroii răniți din spital.74. La 28 Martie 1932, Dl. Președinte al Comisiei Interimarea urbei Botoșani, aduce mulțumiripentru donația mea de 50 (cincizeci) broșuridin scrierea mea „Biblioteca Războiului„75. La 4 August 1906, s`a petrecut dramă în vagonul poștal de la trenul București-Comănești,în dreptul stației Inatești, care a fost atacat de hoți.hoțul era un fost șef de gară Amărăscu, care s`a luptatcorp la corp cu Conductorul vagonului Ion B. Georgescuși neputându-l răpune, l-a ucis cu un foc de revolver.acesta a avut puterea ca să arunce cheilece le avea de la Casete pe ușă, astfel că a salvataverea statului. Rana însă fiind mortală,numitul funcționar exemplar a murit.Asasinul a fost prins, judecat și condamnat la ocarăde pe urma amândurora, au rămas soțiile și copilașiifără pâine și fără protecție.... Le-am ajutat după putereși îmi mulțumesc ambele prin poștă cu lacrimiîn ochi.-76. La 16 Aug. 1906. Alătur ziarul Universul Literar, caredescrie grozăvia atentatului.

Description
Save description- 47.74623099999999||26.666809000000057||
Botoşani, România
- 47.745836||26.666578800000025||||1
Botoşani, România
Location(s)
Story location Botoşani, România
Document location Botoşani, România
- ID
- 6255 / 71090
- Contributor
- Laurentiu Momeu
August 4, 1906 – March 28, 1932
Login to edit the languages
- Română
Login to edit the fronts
Login to add keywords
- Home Front
Login to leave a note