Jurnalul de razboi al lui Ioan Tanasescu, item 5

Edit transcription:
...
Transcription saved
Enhance your transcribing experience by using full-screen mode

Transcription

You have to be logged in to transcribe. Please login or register and click the pencil-button again

 Pagina din stânga 

Când am dat serviciu in primire celor care

rămânea la Partea Sedentară.

19 Agust mă echipez și eu căci cei lalți se

echipase. îmi eau toată ținuta, Bicicleta,

(căci eram biciclist,) și după masă plecăm

cu tot regimentul la Grădina Publică a

Orașului, unde se oficia slujba Religioasă

a Garnizoanei Pitești. Toți Piteșteni neau

eșit cu buchete de flori înainte, înpodobind

până la cel din urmă soldat al Regi-

mentului, noi bicicliști pentru că eram în

capul Regimentului, eram și noi și bicicletele bicicletele

tot una de flori. La ora 6 p. m. avem în

curtea căzărmii inspecția Dlui Comand. al

Regimentului, decizându-se și plecarea,

chear în acea noapte la ora 11.30 p. m.

Vine ceasul de părăsirea garnizoanei, sună

muzica semnalul părăsirea și pornim

din curtea Cazărmei, luând’o pe străzile

cele mai lăturalnice, ale Orașului, -

/,

 Pagina din dreapta  

 Numerotarea paginii în colțul din dreapta sus 4

în tăcere. Nu cânta nici muzica, nici

gorniști. Însă Orășeni stiindu-ne ora plecărei,

neau așteptat o mulțime la gară. Am în-

barcat și la ora 1 a. m. a pornit trenul fără

să știu o nici o direcție. La Golești vedem că

se schimbă trenul în direcția Câmpu lung, după

care am văzut că are să ne ducă pe Frontul

de peste carpați. In vagon eram înbarcat cu

toți bicicliști Regimentului pe care în lipsă de

ofițer îi aveam sub comandă. Am petrecut

noaptea perfect de bine, fiind aprovizionați

cu sticle de bere, de Coneac, Rom etc.

30 August dimineața, debarcăm la gara

Schitu Golești , unde trebuea să plecăm pe jos

în direcția Câmpu-lung. La ora 8 a. m.

se încolonează trupa, iar eu cu bicicliști îmi

eau locul în Capul Coloanei. Eram așa de

veseli în cât, nu credeam că mergem la Răsboi,

credeam că mergem la vreo manevră de Garnizoană

Nu auzisem nici un cartuși, Nu îndurasem nicio-

./.

Transcription history
  • October 8, 2018 13:53:13 Daniela Cristea

  • January 23, 2018 22:15:38 Aurelia Mircescu

     stânga 

     dreapta  

  • January 23, 2018 22:13:41 Aurelia Mircescu

    în direcția Câmpu-lung. La ora 8 a.m.

    se încolonează trupa, iar eu cu bicicliști îmi

    eau locul în Capul Coloanei. Eram așa de

    veseli în cât, nu credeam că mergem la Răsboi,

    credeam că mergem la vreo manevră de Garnizoană

    Nu auzisem nici un cartuși, Nu îndurasem nicio-

    ./.

  • January 23, 2018 22:10:17 Aurelia Mircescu

    chear în acea noapte la ora 11. 30 p.m.

    Vine ceasul de părăsirea garnizoanei, sună

    muzica Semnalul părăsirei și pornim

    din curtea Cazărmei, luând ’o pe străzile

    cele mai lăturalnice , ale Orașului, -

    în tăcere,Nu cânta nici muzica, nici

    gorniști.Însă Orășeni stiindu-ne ora plecărei,

    neau așteptat o mulțime la gară. Am în-

    barcat și la ora 1 a.m. a pornit trenul fără

    să știu o nici o direcșie. La Golești vedem că

  • March 21, 2017 23:12:19 Cristina Ioana Roiu

    Când am dat serviciu in primire celor care

    rămânea la Partea Sedentară.

    19 Agust mă echipez și eu căci cei lalți se

    echipase.îmi eau toată ținuta.Bicicleta,

    (căci eram biciclist,) și după masă plecăm

    cu tot regimentul la Grădina Publică a

    Orașului, unde se oficia slujba Religioasă

    a Garnizoanei Pitești. Toți Piteșteni neau

    eșit cu buchete de flori înainte, înpodobind

    până la cel din urmă soldat al Regi-

    mentului, noi bicicliști pentru că eram în

    capul Regimentului, eram și noi și bicicletele bicicletele

    tot una de flori. La ora 6 p.m.avem în

    curtea căzărmii inspecția Dlui Comand. al

    Regimentului, decizându-se și plecarea,

    chear în acea noapte la ora 11. 30 p.m.

    Vine ceasul de părăsirea garnizoanei, sună

    muzica Semnalul părăsirei și pornim

    din curtea Cazărmei, luând ’o pe străzile

    cele mai lăturalnice , ale Orașului, -

    în tăcere,Nu cânta nici muzica, nici

    gorniști.Însă Orășeni stiindu-ne ora plecărei,

    neau așteptat o mulțime la gară. Am în-

    barcat și la ora 1 a.m. a pornit trenul fără

    să știu o nici o direcșie. La Golești vedem că

    se schimbă trenul în direcția Câmpu lung, după

    care am văzut că are să ne ducă pe Frontul

    de peste carpați. In vagon eram înbarcat cu

    toți bicicliști Regimentului pe care în lipsă de

    ofițer îi aveam sub comandă. Am petrecut

    noaptea perfect de bine, fiind aprovizionați

    cu sticle de bere, de Coneac, Rom etc.

    30 August dimineața, debarcăm la gara

    Schitu Golești , unde trebuea să plecăm pe jos

    în direcția Câmpu-lung. La ora 8 a.m.

    se încolonează trupa, iar eu cu bicicliști îmi

    eau locul în Capul Coloanei. Eram așa de

    veseli în cât, nu credeam că mergem la Răsboi,

    credeam că mergem la vreo manevră de Garnizoană

    Nu auzisem nici un cartuși, Nu îndurasem nicio-

    ./.

Description

Save description
  • 45.291629240043875||25.10880536875004||

    Campulung

  • 45.9426198||24.94911000000002||

    Frontul din Transilvania, Muntenia si Moldova

    ||1
Location(s)
  • Story location Frontul din Transilvania, Muntenia si Moldova
  • Document location Campulung
Login and add location

ID
6215 / 87708
Source
http://europeana1914-1918.eu/...
Contributor
Dumitru Monica Bianca
License
http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

August 18, 1916 – August 30, 1916
Login to edit the languages
  • Română

Login to edit the fronts
  • Romanian Front

Login to add keywords
  • Artillery
  • Conscientious Objection
  • Home Front
  • Medical
  • Prisoners of War
  • Recruitment and Conscription
  • Tanks and Armoured Fighting Vehicles
  • Transport
  • Trench Life

Login and add links

Notes and questions

Login to leave a note