Jurnalul de razboi al lui Ioan Tanasescu, item 35

• October 10, 2018 10:00:18 Daniela Cristea

   Pagina din stânga

  acasă în sânul familiei, zilele de 11 și 12 occtombrie.

  In seara zilei de 12 octombrie, cu trenul de 6. p.m.

  fusei hotărât să plec. Cu toate că știam foarte

  bine unde mă duc, totuși nu mă întristai de loc.

  Mă duceam unde ,,Patria,, avea nevoe de mine.

  Toți ai casi din bucurie dete în întristare, când

  auzi, că sunt hotărât să plec, chiar în acea seară.

  Prin fie care colț al unei camere, auziam

  oftaturile și plânsetele frățiorilor mai mici.

  Inima Părinților, se cunoștea după față cât

  de mâhnită era, însă se abținea, să numi facă,

  poate, și mie rău. După un ultim sărut-poate-

  celor care rămâneau în prada disperărei, eșii

  și plecai cu tråsura la garå, condus de surorile

  cele mari și verișoarămea. Pe stradă, toți prietenii

  și prietenile, așteptau trecerea mea, spre ași lua

  adio. Când îi văzui pe toți adunați, mi se

  scurse pe obraz o lacrimå, însă îmi ținui curajul.

  Imi luai adio de la fie care în parte și am plecat.

  Ajuns la garå, trenul încă nu sosise. Intru în sala

   Pagina din stânga
  

  
  

   Pagina din dreapta

  Numerotarea paginii în colţul din dreapta sus    35

  de așteptare și găsesc 2 prietene ; Didina Rădulescu

  și Alecsandrina Ratea, împreună cu Plot. Marin Marinescu,

  mergeau la București. Mă simții foarte bucuros

  când auzii, căci aveam tovarăși de drum.

  Peste puțin timp sosi și trenul. Era pline vagoanele

  și acoperișurile de oameni. Imi luai adio de la 

  Surori și Verișoară și impreună cu cei lalți

  de mai sus, mă sui în tren. Neavând loc în

  Vagon, eu și cu Marin, mă suii sus pe acoperișul

  vagonului, unde se suise cele 2 prietene. Trenul 

  se puse în mișcare, tăind bezna nopții, ca

  săgeata unui fulger. Pe când în urmă rămânea

  Orășelul cu scumpii și iubiții mei părinți și frățiori.

  Aveam parcă o presimțire, căci nui mai văd 

  așa curând, sau poate de loc. O ! Gaiești!

  Mulți va părăsit zâmbind poate. Vai! Puțini

  îi veți vedea fără să plângeți. In câte-va

  ore de drum sosirăm la București. Nu aveam unde să

  dormim până dimineața, de cât la vre-un hotel.

  Am căutat la vrio 2 sau 3 hoteluri însă erau

  
  

• March 24, 2017 10:24:13 Andreea Pop

   

  acasă în sânul familiei, zilele de 11 și 12 occtombrie.

  In seara zilei de 12 octombrie, cu trenul de 6. p.m.

  fusei hotărât să plec. Cu toate că știam foarte

  bine unde mă duc, totuși nu mă întristai de loc.

  Mă duceam unde ,,Patria,, avea nevoe de mine.

  Toți ai casi din bucurie dete în întristare, când

  auzi, că sunt hotărât să plec, chiar în acea seară.

  Prin fie care colț al unei camere, auziam

  oftaturile și plânsetele frățiorilor mai mici.

  Inima Părinților, se cunoștea după față cât

  de mâhnită era, însă se abținea, să numi facă,

  poate, și mie rău. După un ultim sărut-poate-

  celor care rămâneau în prada disperărei, eșii

  și plecai cu tråsura la garå, condus de surorile

  cele mari și verișoarămea. Pe stradă, toți prietenii

  și prietenile, așteptau trecerea mea, spre ași lua

  adio. Când îi văzui pe toți adunați, mi se

  scurse pe obraz o lacrimå, însă îmi ținui curajul.

  Imi luai adio de la fie care în parte și am plecat.

  Ajuns la garå, trenul încă nu sosise. Intru în sala

   Pagina din stânga
  

  
  

   

                                                                                 35

  de așteptare și găsesc 2 prietene ; Didina Rădulescu

  și Alecsandrina Ratea, împreună cu  Plot . Marin Marinescu,

  mergeau la București. Mă simții foarte bucuros

  când auzii, căci aveam tovarăși de drum.

  Peste puțin timp sosi și trenul. Era pline vagoanele

  și acoperișurile de oameni. Imi luai adio de la 

  Surori și Verișoară și impreună cu cei lalți

  de mai sus, mă sui în tren. Neavând loc în

  Vagon, eu și cu Marin, mă suii sus pe acoperișul

  vagonului, unde se suise cele 2 prietene. Trenul 

  se puse în mișcare, tăind bezna nopții, ca

  săgeata unui fulger. Pe când în urmă rămânea

  Orășelul cu scumpii și iubiții mei părinți și frățiori.

  Aveam parcă o presimțire, căci nui mai văd 

  așa curând, sau poate de loc. O ! Gaiești!

  Mulți va părăsit zâmbind poate. Vai! Puțini

  îi veți vedea fără să plângeți. In câte-va

  ore de drum sosirăm la București. Nu aveam unde să

  dormim până dimineața, de cât la vre-un hotel.

  Am căutat la vrio 2 sau 3 hoteluri însă erau

   Pagina din dreapta
  

  
  

  • Show revision
  • Compare to current version
  • Compare to previous version

Description