Jurnalul de razboi al lui Ioan Tanasescu, item 33
Transcription
Transcription history
-
Pagina din stânga
mă și aruncai pe platforma unui vagon.
Ziua era destul de frumoaså. Soarele strålucea
și pe cer, ca în lunile de Primåvarå.
Mult mai schimbată era clima la șes, de cât
în munți, unde eram noi? La șes era ziua
cald și frumos, pe câtă vreme în munți
ninsese și era numai viscole. Pe la orele 2-p.m.
în ziua de 9 Octombrie, am sosit la București
în gara de nord. Nerăbdător de a ajunge mai
repede la Pitești, mam dus să mă interesez, dacă
am vrio legătură. Insă nu aveam de cât
seara, la ora 11 p.m. Ca să îmi treacă timpul
mai repede, mam dus să mă plimb, prin oraș.
In București, nu se cunoștea aproape de loc
lipsa celor
de acasăplecați pe front. Cu toatălumea care plecase, agitația era mai neobișnuită
de cât ori când. Provincia năvălise mult mai
numeroasă. Prin lume rătăceau, răniți, sleiți de
obosealå și de suferințe, cu hainele și bandajele
înroșite și înțepenite, de sânge închegat.
Pagina din dreapta
Numerotarea paginii în colţul din dreapta sus 33
Cinematografele funcționau ca și în timpul normal.
Pe la ora 10 p.m. după ce am eșit de la cinematograf,
mam dus la gară. Se formează trenul și la
ora 11 p.m. se pune în mișcare. Cu cât trenul
mergea de repede, atât mi se părea că merge,
de încet, neråbdător de a trece prin orășelul
meu natal Găești. In fine trec prin gara Găești,
imi iau adio și că o voi revedeauo a doua zi,
și trec înainte la Pitești, pentru am îndeplini
serviciu. A doua zi 10 Octombrie dimineața, am
sosit la Pitești. Până seara meam îndeplinit tot
serviciu cel aveam. Mam dus pe la toate familiile
Ofițerilor și reangajaților, de la care aveam
câte o scrisoare, de dus, și de luat răspuns. Seara
cun tren de marfă, mam înapoeat la Găiești, unde
am ajuns abia pe la ora 12 noaptea.Străzile
Orășelului era pustii, nici o rază de lumină nu
se zărea. Când mam văzut acasă credeam că
am fost mort și am înviat. Am început să fluer
ușurel prin curte, un vals cel flueram alte dăți

33

meu natal Găești

meu natal Săești
Description
Save description- 44.40761870610813||26.16349286875004||
Bucuresti
- 44.719706||25.3162139||
Găeşti
- 44.8564798||24.8691824||
Piteşti
- 45.9426198||24.94911000000002||||1
Frontul din Transilvania, Muntenia si Moldova
Location(s)
Story location Frontul din Transilvania, Muntenia si Moldova
Document location Bucuresti
-
Additional document location Găeşti
-
Additional document location Piteşti
- ID
- 6215 / 142281
- Contributor
- Dumitru Monica Bianca
October 9, 1916 – October 10, 1916
Login to edit the languages
- Română
Login to edit the fronts
- Eastern Front
Login to add keywords
- Artillery
- Conscientious Objection
- Home Front
- Medical
- Prisoners of War
- Recruitment and Conscription
- Tanks and Armoured Fighting Vehicles
- Transport
- Trench Life
Login to leave a note